Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:24 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Dosarul în care Hayssam a primit 23 de ani de închisoare prin contopirea pedepselor, trimis spre rejudecare

ro

14 Dec, 2014 12:58 1087 Marime text
Magistrații Înaltei Curți de Casație și Justiție (ÎCCJ) au trimis vineri spre rejudecare dosarul în care sirianul Omar Hayssam a primit o pedeapsă de 23 de ani și patru luni de închisoare prin contopirea celor trei pedepse definitive pe care le avea și prin aplicarea prevederilor noului Cod Penal.
 
Potrivit datelor oferite Agerpres de reprezentanții instanței supreme, magistrații au admis atât contestația lui Hayssam, cât și pe cea a procurorilor, au desființat hotărârea Curții de Apel Ploiești și au dispus trimiterea cauzei spre rejudecare.
 
Aceasta este a treia oară când ÎCCJ trimite spre rejudecare un dosar în care se solicită aplicarea legii mai favorabile în privința sirianului Omar Hayssam.
 
Curtea de Apel Ploiești a respins de două ori, în 25 aprilie și în 25 iunie, sesizarea formulată de Comisia de evaluare a incidenței aplicării legii penale mai favorabile din cadrul Penitenciarului Mărgineni privind pe condamnatul Omar Hayssam. El a contestat deciziile la instanța superioară, iar magistrații de la ÎCCJ au trimis de fiecare dată dosarul la rejudecare.
 
Ulterior, Curtea de Apel Ploiești a admis, la sfârșitul lunii octombrie, sesizarea formulată de respectiva comisie și a descontopit cele trei pedepse definitive pe care acesta le avea repunându-le în individualitatea lor.
 
În baza noului Cod Penal unele dintre aceste pedepse repuse în individualitatea lor au fost reduse, instanța stabilind pedeapsa principală cea mai grea, aceea de 13 ani și patru luni închisoare, rezultată după aplicarea noilor prevederi penale în dosarul răpirii jurnaliștilor.
 
La această pedeapsă instanța a adăugat un spor de o treime din totalul de 30 de ani al celorlalte pedepse, astfel că, în final, condamnatul urma să execute pedeapsa principală de 23 de ani și patru luni de închisoare.
 
Decizia Curții de Apel Ploiești a fost contestată atât Omar Hayssam, cât și procurorii de la structura centrală a DIICOT.
 
Omar Hayssam a fost condamnat definitiv de instanțele din România în trei dosare în care a fost trimis în judecată de DIICOT, el primind 20 de ani de închisoare pentru răpirea jurnaliștilor români în Irak, 16 ani de închisoare în dosarul "Volvo Truck" și trei ani de închisoare în dosarul "Foresta Nehoiu". El a reușit să fugă din România în anul 2006, fiind adus în țară pe 19 iulie anul trecut. Omar Hayssam este încarcerat în prezent în Penitenciarul Mărgineni.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii