Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
03:57 23 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dosarul Bica Crinuţa Dumitrean rămâne în arest

ro

06 Dec, 2014 08:18 930 Marime text
Fosta şefă a ANRP Crinuţa Dumitrean rămâne în arest în dosarul în care este cercetată alături de fosta şefă a DIICOT Alina Bica, informează Mediafax. În dosar mai sunt cercetaţi doi deputaţi şi alte persoane pentru acordarea unei despăgubiri pentru un teren supraevaluat cu 62 de milioane de euro.
 
Decizia aparţine magistraţilor de la Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie (ICCJ) care au respins contestaţia fostei şefe a ANRP la măsura preventivă, decizia fiind definitivă.

De asemenea, instanţa supremă a respins contestaţia Oanei Vasilescu, fost vicepreşedinte al ANRP, care va rămâne sub control judiciar.

Pe 25 noiembrie instanţa supremă a decis arestarea Crinuţei Dumitrean, în timp ce Oana Vasilescu a fost plasată sub control judiciar.

Dumitrean şi Vasilescu sunt acuzate de abuz în serviciu, după ce au făcut parte din Comisia Centrală pentru Stabilirea Despăgubirilor din ANRP, care, în 2011, a acordat o despăgubire de 377.282.300 de lei pentru un teren din Capitală supraevaluat cu 263.327.559 lei (echivalentul a 62.548.113 euro).

Ti-a placut articolul?

Comentarii