Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
11:46 25 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dorin Cioabă, reținut pentru 24 de ore. Polițiștii au efectuat percheziții la locuința acestuia

ro

13 Sep, 2017 22:50 352 Marime text
Autointitulatul rege internațional al romilor Dorin Cioabă a fost reținut, miercuri seara, pentru 24 de ore, informează Antena3.ro
 
Două autoturisme de lux şi aproape 250.000 de euro, în lei şi valută, au fost confiscaţi de poliţişti în urma percheziţiilor făcute miercuri dimineaţă, la locuința familiei Cioabă.
 
De asemenea, trei bărbaţi au fost reţinuţi, iar soţia lui Dorin Cioabă, Sighişoara, a fost ridicată, în acest dosar de evaziune fiscală şi spălarea banilor cu prejudiciu de peste cinci milioane euro.
 
Dorin Cioabă a spus că sunt vizate două societăţi administrate de către Sighişoara care au colaborat cu firme ale romilor din Strehaia, fiind vorba despre patru facturi în valoare de 20.000 de lei despre care anchetatorii susţin că sunt fictive, mai transmite sursa citată. 

Reamintim că, în această dimineață, polițiștii din Mehedinți și ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice a Poliţiei Române au efectuat 28 de percheziții la persoane bănuite că ar fi cauzat un prejudiciu de peste 5 milioane de euro, prin săvârșirea infracțiunilor de evaziune fiscală şi spălare de banilor. Au fost puse în aplicare 32 de mandate de aducere.
 
Activitățile s-au desfășurat în județele Mehedinți, Timiș, Argeș, Cluj, Sibiu, Hunedoara, Dolj, Gorj și în municipiul București.
 
Potrivit cercetărilor, în perioada 2009 - 2014, reprezentanţii mai multor societăţi comerciale ar fi creat un circuit infracţional evazionist bazat pe un sistem financiar-bancar fraudulos, în scopul eludării obligaţiilor fiscale.
 
Cei în cauză ar fi înregistrat în contabilitatea societăţilor comerciale controlate mai multe facturi fiscale care ar fi avut la bază operaţiuni comerciale fictive, în valoare totală de peste 18,4 milioane de euro pentru care ar fi dedus ilegal T.V.A. şi ar fi diminuat artifical impozitul pe profit.
 
Prejudiciul cauzat bugetului de stat a fost estimat la peste 5 milioane de euro.
 
Nu mai puţin de 32 de persoane au fost conduse la sediul Inspectoratului de Poliție Județean Mehedinți, pentru audieri.

 
Sursa: Antena3.ro
 

Ti-a placut articolul?

Comentarii