Ziua Dobrogei, 139 ani
14 noiembrie 1878 - 14 noiembrie 2017
14:08 18 11 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Dorel Onaca a donat sânge pentru Iurie Darie „Am făcut-o din tot sufletul“

ro

26 Jul, 2012 20:32 1104 Marime text
Pe lângă acţiunile de salvare de care se ocupă, Dorel Onaca are şi o grupă de sânge compatibilă cu celelalte. Întrebat ce l-a determinat să doneze sânge, el ne-a spus: "Faptul că el are nevoie de sânge şi eu o grupă foarte rară, 01, Rh negativ, compatibilă cu toate grupele de sânge. Am făcut acest lucru pentru oameni pe care nu îi cunoşteam deloc, în junglă şi peste tot pe unde am mers. Am putut să ajut pe oricine.Am considerat că e un lucru bun, mai ales că m-au sunat şi Florin Piersic aseară, şi doamna Anca Pandrea astăzi. Pur şi simplu, mă simt solidar cu toţi cei care vor să îi dau speranţă de viaţă lui Iurie Darie, mai ales că am crescut cu filmele lui", ne-a povestit Onaca.

Fostul salvaram nu este  la prima donaţie de sâng. „Eu am acţiuni de salvări în toată lumea asta şi, pe oriunde am fost, chiar şi în junglă, au fost şi acţiuni în care a fost nevoie de sânge. Dumnezeu mi-a dat şi acest har, nu doar să fiu puternic fizic, ci şi să pot să îi ajut pe cei care au nevoie şi de sânge. Recent, am donat 950 de mm de sânge unui marinar salvat din mânile piraţilor somalezi. Cum să nu-l ajut pe Iurie“, a mai spus el.

Asftel, Dorel Onaca a donat astăzi 600 de mm de sânge.

 


Ti-a placut articolul?

Comentarii