Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:45 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi copii și opt adulți, prinşi ascunşi într-un TIR la PTF Giurgiu

ro

10 Sep, 2016 12:12 1364 Marime text
Astăzi, în jurul orei 04.00, la Punctul de Trecere a Frontierei Giurgiu s-a prezentat, pe sensul de intrare în ţară, la volanul unui autocamion, cetăţeanul bulgar Yosuf H., în vârstă de 37 de ani, care transporta paleți cu ambalaje de hârtie din Bulgaria pentru Germania.
 
În urma controlului amănunţit efectuat asupra mijlocului de transport de către poliţişti de frontieră, au fost au descoperite, ascunse la mijlocul remorcii, între paleți din hârtie, zece persoane, opt adulţi şi doi minori.
 
În cadrul cercetărilor preliminare, s-a stabilit că persoanele în cauză sunt nouă sirieni și un irakian (doi copii, patru femei și patru bărbați) cu vârste cuprinse între zece și 40 de ani. Acestea au declarat că au fost ascunși în mijlocul de transport în Bulgaria și urmau să ajungă în Viena, unde ar fi trebuit îi ofere șoferului autocamionului suma de 4.000 euro fiecare.
 
Șoferul camionului a declarat că nu avea cunoştinţă despre prezenţa persoanelor în mijlocul de transport, afirmând că a preluat mijlocul de transport după ce a fost încărcat şi sigilat, direct de la firma exportatoare.
 
Poliţiştii de frontieră au procedat la întreruperea călătoriei celor în cauză, iar conform protocolului româno-bulgar, camionul, şoferul bulgar şi cei zece migranţi urmeză să fie predaţi Poliţiei de Frontieră Bulgare, în vederea continuării cercetărilor şi dispunerii măsurilor legale ce se impun, se arată într-un comunicat al autorităţilor.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii