Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:41 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Doi controlori din Biroul Vamal Albița, trimişi în judecată în stare de libertate

ro

09 Dec, 2015 07:49 2921 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iaşi au dispus trimiterea în judecată, în stare de libertate, a inculpaţilor:  Tarcea Petru, controlor vamal în cadrul Biroului Vamal Albița, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (222 acte materiale) şi fals intelectual (444 acte materiale), ambele în formă continuată şi a lui Haida Florin Eugen, controlor vamal în cadrul Biroului Vamal Albița, la data faptelor, în sarcina căruia s-a reţinut săvârşirea infracţiunilor de folosire sau prezentare, cu rea-credinţă, de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, care are ca rezultat diminuarea ilegală a resurselor ce trebuie virate către bugetul general al Uniunii Europene sau către bugetele administrate de aceasta ori în numele ei (2 acte materiale) şi fals intelectual (4 acte materiale), ambele în formă continuată.
 
În rechizitoriul întocmit, procurorii scot în evidenţă faptul că pentru importul şi punerea în liberă circulaţie, pe teritoriul Uniunii Europene, a mărfurilor provenind din state din afara uniunii, sunt datorate, de către importator, taxele vamale prevăzute de Tariful vamal comun de import al Uniunii Europene, adoptat prin Regulamentul Consiliului (CEE) nr. 2658/87 privind Nomenclatura tarifară şi statistică şi Tariful vamal comun. Aceste taxe vamale reprezintă resurse ale bugetului Uniunii Europene, fiind colectate si virate la bugetul comunitar de către autoritățile din statele membre.
 
În prezenta cauză, activitatea infracțională reținută în sarcina inculpaților, lucrători vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontiera Albița, cu atribuții în ceea ce priveşte controlul documentelor vamale şi al mărfurilor prezentate în vederea tranzitării frontierei de stat, se înscrie într-o sferă largă de activităţi infracționale transfrontaliere, devenite un veritabil fenomen infracțional, constând în importul în Uniunea Europeană a unor mărfuri din afara acesteia (de regulă, din China) şi punerea în libera circulație a acestora pe teritoriul comunitar, cu sustragerea de la plata taxelor vamale datorate (care constituie venituri ale bugetului Uniunii Europene), prin simularea faptului că respectivele mărfuri ar fi destinate unor agenți economici din afara Uniunii Europene şi astfel acestea doar ar tranzita teritoriul comunitar (spațiul vamal comun). Pentru simularea tranzitului, se apelează la serviciile unor comisionari vamali, care emit declarațiile vamale de tranzit şi inițiază operațiunile fictive de tranzit, precum şi la serviciile unor lucrători vamali, care confirmă, în fals, închiderea operațiunilor de tranzit, atestând scoaterea acestora de pe teritoriul Uniunii Europene.
 
În perioada 24 aprilie - 05 noiembrie 2007 inculpaţii Tarcea Petru şi Haida Florin Eugen, în calitate de controlori vamali în cadrul Biroului Vamal de Frontieră Albița, jud. Vaslui, au confirmat, în mod nereal, atât electronic, în sistemul NCTS (New Computerised Tranzit System), cât şi scriptic prin aplicarea ştampilei de serviciu şi a semnăturii pe documentul MRN, realizarea unui număr total de 224 operațiuni de tranzit, având ca obiect mărfuri de proveniență extracomunitară (usturoi), prezentând astfel în sistemul informatic faptul nereal părăsirii spațiului vamal comun de către respectivele mărfuri (care, în realitate, au rămas pe teritoriul comunitar), cu consecința directă a exonerării de plata taxelor vamale datorate pentru importul în Uniune al acestor mărfuri.
 
Din totalul de 224 operațiuni, 222 au fost confirmate de către inculpatul Tarcea Petru, iar două de către inculpatul Haida Florin Eugen.
 
Totodată, în acest scop, cei doi lucrători vamali au efectuat mențiuni nereale în cuprinsul registrelor vamale de export ale Biroului Vamal Albița, atestând faptul că respectivele mărfuri au fost scoase de pe teritoriul României, către Republica Moldova.
 
În acest fel, inculpaţii Tarcea Petru şi Haida Florin Eugen, au prejudiciat bugetul Uniunii Europene cu suma totală de 4.028.168 lei, prin diminuarea ilegală a resurselor băneşti ce ar fi trebuit virate.
 
În cauză, procurorii au dispus măsura asiguratorie a sechestrului asupra bunurilor imobile deţinute de inculpatul Tarcea Petru.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Vaslui, cu propunerea de a se menţine măsurile asiguratorii dispuse în cauză.



Sursa foto: agora.md
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Balanescu I 09 Dec, 2015 15:31 Domnilor Procurori DNA la Vama Agigea cand veniti? S-a organizat acolo un grup infractional condus de Firanescu Constantina si apropiatii sai Insp. Vamali Tudor Alexandru, Dragomir George, Zinedin Nurdan, Masala Cecilia, Tatu Ovidiu, Georgescu Adrian,Ignat Leonard,Osman Ema care subevalueaza marfurile prin acceptarea facturilor diminuate fata de preturile lor reala. Toate acestea se efectueaza si cadrul compartimentui tranzit. Acesti inspectori prejudiciaza bugetul de stat cu sume foarte mari.Permit plecarea in tranzit la biroul vamal Tg. Si Expozitii unde sunt acceptate valorile diminuate. Dl Tuica face regulile la import luand mita printre vilele de la Agigea. DNA omul cheie al Sefei de Vama este Insp. Tudor Alexandru.