Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:14 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA cere reținerea și arestarea lui Cristian Rizea

ro

02 Mar, 2016 16:26 1249 Marime text
 
În conformitate cu prevederile legale și constituționale, procurorul șef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie a transmis Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie cererea și referatul întocmit în cauză, în vederea sesizării ministrului Justiției pentru a cere președintelui Camerei Deputaților încuviințarea reținerii și a arestării preventive a deputatului Cristian Rizea, pentru săvârşirea infracţiunilor de trafic de influenţă, spălarea banilor, în formă continuată (două acte materiale) și influențarea declarațiilor (doua fapte)
 
Cererea procurorilor anticorupție are în vedere faptul că, potrivit ordonanței prin care s-a dispus punerea în mișcare a acțiunii penale față de acesta, există aspecte din care rezultă suspiciunea rezonabilă ce conturează următoarea stare de fapt: la data de 2 decembrie 2009, potrivit unei înţelegeri anterioare, inculpatul Rizea Cristian a primit de la inculpatul Colțea Lucian, om de afaceri cu cetăţenie americană, suma de 200.000 euro, iar la câteva zile, la data de 6 decembrie 2009, a primit suma de 100.000 euro - în total 300.000 euro - pentru ca în schimb să intervină la nivelul a două autorități, Regia Autonomă – Administrația Patrimoniului Protocolului de Stat (RAPPS) şi primăria comunei Chiajna, astfel încât Colțea Lucian să beneficieze de urgentarea procedurilor de retrocedare a unui teren situat într-o zonă rezidenţială din municipiul Bucureşti, respectiv să obţină dreptul de proprietate asupra unui alt teren aflat în litigiu cu primăria comunei Chiajna.
 
Pentru a disimula adevărata natură a provenienței sumei de 300.000 euro, primită de deputatul Rizea Cristian ca obiect al traficului de influență, au fost întocmite patru contracte de împrumut false, cu caracter fictiv.
 
În cursul lunii decembrie 2015, pe fondul desfășurării prezentei anchete penale, inculpatul Rizea Cristian i-a abordat pe doi dintre martori și le-a spus să nu relateze adevărul organelor de urmărire penală, promițându-le celor doi că, în perspectiva că va deveni primar al Sectorului 5, le va oferi gratis un spaţiu comercial în zona Cotroceni, pentru deschiderea unei clinici.
 
Cererea de încuviințare a reținerii și arestării preventive a fost formulată având în vedere că sunt îndeplinite condițiile prevăzute de Codul de procedură penală.
 
În acelaşi dosar, procurorii anticorupție au dispus reținerea, pentru 24 de ore, a inculpatului Lucian Colţea, cetățean american, pentru săvârșirea infracţiunilor de cumpărare de influenţă și spălare de bani în formă continuată (două acte materiale). Inculpatul Colțea Lucian este prezentat, la data de 2 martie 2016, la Înalta Curte de casaţie şi Justiţie cu propunere de arestare preventivă pentru 30 de zile.
 
Inculpaţilor Rizea Cristian şi Colțea Lucian li s-au adus la cunoștință calitatea procesuală și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii