Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Director al Direcției de Gestiune Patrimoniu, trimis în judecată pentru luare de mită

ro

19 Sep, 2016 14:49 1254 Marime text
Procurorii din cadrul Direcției Naționale Anticorupție – Serviciul Teritorial Ploiești au dispus trimiterea în judecată,  sub control judiciar, a inculpatului Florin Petrache, la data faptei director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, cu privire la săvârșirea infracțiunii de luare de mită.
 
În perioada martie-aprilie 2012, inculpatul Florin Petrache, în calitate de director al Direcției de Gestiune Patrimoniu din cadrul Primăriei Municipiului Ploiești, a pretins de la un om de afaceri (martor în cauză) executarea unor lucrări de amenajare la locuința personală și la un alt imobil, în valoare de 3.785,64 de lei, activități care s-au materializat câteva luni mai târziu.
 
Ca urmare a primirii acestor foloase, inculpatul a efectuat cu celeritate  demersurile necesare promovării și supunerii aprobării Consiliului Local a unui proiect de hotărâre ce privea prelungirea unui contract de asociere încheiat între Municipiul Ploiești și o firmă la care martorul avea calitatea de asociat, vizând exploatarea în comun a unor panouri publicitare aflate pe terenul aparținând domeniului public de interes local, precum și pentru stingerea unui litigiu civil dintre cele două entități aflat pe rolul instanței.
 
În acest sens, în lunile aprilie și mai 2012, inculpatul Florin Petrache a semnat două documente prin care se renunța la continuarea acțiunii civile în instanță împotriva societății respective și se prelungea contractul de asociere menționat mai sus, care expira în anul 2013.
 
În cauză, s-a dispus instituirea măsurii asigurătorii a sechestrului asupra unui bun mobil ce aparține inculpatului.
 
Dosarul a fost trimis spre judecare Tribunalului Prahova, cu propunere de a se menține măsurile preventive și asigurătorii dispuse în cauză.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii