Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Din cauza ploii În Constanţa vor fi amplasate diguri gonflabile şi saci de nisip. Află zonele vizate!

ro

30 Sep, 2013 14:09 3343 Marime text
„Avertizaţi de codul galben care anunţă vreme nefavorabilă (între 30.09.2013, orele 13.00 până pe 02.10.2013, orele 08.00), reprezentanţii Primăriei Municipiului Constanţa, ai Inspectoratului Municipal de Protecţie Civilă, ai SC RAJA SA, ai SCIL CONFORT URBAN SRL, ai Poliţiei Locale Constanţa, ai ISU Dobrogea, s-au reunit azi 30.09.2013, în cadrul Comandamentului pentru Situaţii de Urgentă, condus de viceprimarul Gabriel Stan”, se menţionează într-un comunicat de presă dat publicităţii de reprezentanţii Primăriei Constanţa.
În intervalul menţionat, va ploua pe arii extinse şi se vor acumula cantităţi de apă ce vor depăşi local 30…35 l/mp şi izolat 60..70 l/mp, vântul va prezenta intensificări susţinute cu rafale ce vor atinge 80 km/oră iar temperaturile vor fi cuprinse între 8 şi 15 grade.
„S-a hotarat amplasarea unor diguri gonflabile şi saci de nisip în zonele cele mai afectate: bd. 1 Mai, Biserica Sfânta Maria; în zona km 5; pe str.Dragoslavelor-str.Oneşti; zona Pod Butelii; zona Dacia; zona Tomis III - Parc Tăbăcărie.
Jandarmii şi angajaţii SCIL Confort Urban SRL vor distribui, vor amplasa în zonele vulnerabile şi vor pune la dispoziţia cetăţenilor peste 1 000 saci de nisip”, se mai precizează în comunicatul de presă.
Pentru orice fel de probleme cauzate de timpul nefavorabil, puteţi suna la tel:  0241/488108, funcţional 24 de ore din 24.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • fara nume 30 Sep, 2013 23:28 cu ce ajuta 1000 de saci de nisip ,, sa nu mai fure din bani cetatenilor si atunci se poate face mai mult decat 1000 de saci de nisip ,,in alte tari se fac canalizari acolo unde sunt probleme nu se pune nisip si apoi se scoate ochii oamenilor ca ,,vam ajutat ,