Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:20 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DGAF a depistat un prejudiciu de peste 17 milioane de euro în cadrul operațiunii „Hermes”

ro

26 Feb, 2016 20:40 1963 Marime text
 
Inspectorii Direcției Generale Antifraudă Fiscală (DGAF) au identificat un prejudiciu de peste 17 milioane de euro în urma investigării a 44 de firme importatoare. Acestea au fost monitorizate în cadrul operațiunii „Hermes”, declanșate în octombrie 2015 în scopul valorificării datelor colectate în timpul verificării activităţii centrelor angro şi destructurării rețelelor de firme fantomă utilizate pentru disimularea operaţiunilor de import şi comercializarea frauduloasă a mărfurilor de provenienţă extracomunitară.
 
Firmele au fost înființate pe numele unor persoane cu o condiție materială precară și fără studii, aflate în imposibilitatea justificării resurselor financiare necesare realizării a câtorva zeci de importuri de marfă (TIR-uri și containere) pe lună, care aprovizionează centrele angro şi magazinele de profil din România.
 
Prin intermediul acestor rețele, în perioada noiembrie-decembrie 2015 au fost importate din Turcia și China peste 2.354 tone de articole de îmbrăcăminte, încălțăminte, menaj și papetărie, unele susceptibile a fi contrafăcute, în valoare de 173 milioane de lei fără TVA. Firmele funcționau aproximativ o lună, timp în care preluau comenzi și, în numele beneficiarilor reali, importau mărfuri și depuneau declarații vamale false privind valoarea sau natura mărfurilor. Pentru păstrarea aparenței legalității, au emis către 841 de beneficiari fictivi facturi și bonuri fiscale cu valori subevaluate, în timp ce comercializarea fără acte a mărfurilor se realiza la valori de 20-30 ori mai mari decât cele declarate. În acest mod, bugetul statului a fost prejudiciat cu peste 17,13 milioane euro (77.121.346 lei), reprezentând TVA și impozit pe profit.
 
În cadrul acestei operațiuni, în februarie 2016, inspectorii antifraudă fiscală au identificat și 26.600 țigarete fără timbru fiscal, ascunse în colete cu haine provenite din Turcia. Inspectorii DGAF continuă operațiunea „Hermes”, pentru asigurarea prevenirii și combaterii fraudelor fiscale și vamale care afectează atât bugetul statului, cât și mediul de afaceri și consumatorii finali.



Sursa foto: radiounirea.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii