Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:01 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Detalii despre autoevaluarea activităţii Statului Major General

ro

29 Feb, 2016 15:34 2421 Marime text
Astăzi, în prezenţa şefului Statului Major General, generalul Nicolae Ciucă, s-a desfăşurat autoevaluarea activităţii Statului Major General (SMG) pentru anul 2015. În cadrul activităţii, locţiitorul şefului SMG şi şefii de direcţii au prezentat o radiografie a stării structurilor SMG, a modului de îndeplinire a obiectivelor, a problemelor întâmpinate pe parcursul anului trecut şi a modului de gestionare a acestora, precum şi priorităţile Statului Major General pentru anul 2016.
 
Locţiitorul şefului SMG, generalul-maior Adrian Tonea, a precizat că pe parcursul anului trecut au fost întreprinse o serie de acţiuni ce au vizat, pe de o parte, asigurarea capacităţii de reacţie şi de intervenţie pentru îndeplinirea misiunilor la nivel naţional şi, pe de altă parte, îndeplinirea angajamentelor militare asumate de statul român în cadrul NATO, UE şi al altor organizaţii internaţionale.
 
Au fost analizate toate domeniile de responsabilitate din cadrul SMG: dinamica de personal, participarea la misiuni în teatrele de operaţii, situaţia de securitate din zonă, învăţământul militar, programele de înzestrare, planificarea şi execuţia bugetară, elementele de logistică, medicină operaţională, standardizare, protecţia forţei, cooperarea cu elementele sistemului naţional de securitate. Generalul Ciucă a  afirmat că Armata României a continuat procesul de transformare şi modernizare – în scopul creşterii capacităţii operaţionale – la nivelul SMG având loc o serie de transformări în acest sens.

Sursa foto: militar.infomondo.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii