Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:35 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul PSD Mircea Dobre „Proiectul de lege privind amnistia și grațierea va fi supus unei ample dezbateri publice. Liberalii sfidează Parlamentul”

ro

06 May, 2014 22:15 3287 Marime text
Proiectul de lege privind amnistia și grațierea urmează să fie supus unei ample dezbateri publice în cadrul Comisiei Juridice a Camerei Deputaților, cu participarea tuturor instituțiilor care au competențe în materie, dar și a societății civile, iar orice încercare a liberalilor de a sări peste această etapă normală a procesului legislativ reprezintă un demers pur politicianist, specific campaniei electorale, a declarat, marți, deputatul PSD de Constanța, Mircea Dobre.
 
„PNL a trădat interesele a milioane de români pentru a se alia cu Băsescu, Blaga și Udrea, iar acum își atacă foștii parteneri din USL cu minciuni și dezinformări pe tema proiectului de lege al amnistiei și grațierii. Liberalii nu au nicio idee și niciun proiect concret cu care să vină în fața oamenilor și apelează la tot felul de tertipuri electorale pentru a-și masca eșecul usturător pe care îl vor suferi la alegerile europarlamentare.
 
PNL sfidează rolul Parlamentul de a legifera într-o manieră transparentă și coerentă prin presiunile repetate pe care le face pentru punerea pe ordinea de zi a proiectului Legii amnistiei și grațierii, în lipsa unei dezbateri publice consistente în care să fie implicate toate instituțiile cu atribuții în domeniu – Înalta Curte de Casație și Justiție, Consiliul Superior al Magistraturii, Ministerul Justiției, dar și reprezentanți ai societății civile. Concluziile acestei consultări publice se vor regăsi într-un raport al Comisiei juridice, care va fi înaintat spre dezbatere plenului Camerei Deputaților.
 
Consider că abordarea liberalilor este inacceptabilă și dăunează bunului mers al procesului legislativ. Fac un apel la foștii noștri colegi din USL să renunțe la minciuni și dezinformări și să pună interesul cetățeanului mai presus decât interesele lor obscure de partid. 
 
În același timp, vreau să reafirm angajamentul actualei coaliții de guvernare PSD-PC-UNPR pentru consolidarea democrației și a statului de drept, combaterea corupției și continuarea reformelor instituționale din România, precum și pentru păstrarea unui dialog permanent cu partenerii noștri externi.“
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • maria 09 Jun, 2014 07:37 votati legea amnistiei si gratierii
  • Ion 08 May, 2014 16:58 Votati o data legea amnistiei si gratierii, merita si poporul asta amarat ce l putin atat...