Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:20 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Deputatul Niculae Mircovici a încetat din viață. „Dumnezeu mă cheamă la El”

ro

25 Sep, 2016 10:57 2239 Marime text
Deputatul Niculae Mircovici, reprezentatul minorității bulgare din Parlament, a încetat din viață. El suferea de cancer la plămâni, iar în ultima perioadă a avut mai multe intervenții chirurgicale, informează stiripesurse.ro. Acesta a murit azi-noapte la Institutul Clinic Fundeni.

„«Dumnezeu mă cheamă la El! și Facă-se Voia Ta Doamne!», au fost ultimele cuvinte ale iubitului meu soț. Odihna cea veșnică dă-o lui, Doamne, și lumina cea fără de sfârșit să-i strălucească. Să se odihnească în pace", a scris soția deputatului pe Facebook.

Mircovici, care s-a născut în comuna timișeană Cheglevici, pe 1 octombrie 1950, suferea de o boală gravă. Absolvent al Academiei militare, dar și cu studii de drept, Niculae Mircovici a fost ofițer activ în cadrul Ministerului Apărării Naționale. A fost comandatul Garnizoanei Timișoara, până când a fost trecut în rezervă la cerere, pentru a putea candida, în 2004, la Camera Deputaților.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii