Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:40 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Denunţul Elenei Udrea împotriva lui Forian Coldea, clasat de DNA

ro

12 Mar, 2015 18:48 1422 Marime text
Denunțul formulat de Elena Udrea împotriva lui Florian Coldea, directorul adjunct al SRI, a fost clasat, informează România TV. După ce în cursul urmăririi penale au fost administrate probele solicitate de fostul ministru, nu a rezultat existența vreuneia dintre infracțiunile sesizate, precizează procurorii.

„La data de 30 ianuarie 2015 Udrea Elena Gabriela a sesizat comiterea unor presupuse fapte de corupție, ce ar fi fost săvârșite de mai multe persoane, cu funcții importante în instituții publice ale statului român, fiind audiată, ulterior de către procurorii DNA pentru a-și susține acuzațiile formulate anterior. În cursul urmăririi penale au fost administrate probele solicitate de către denunțătoarea Udrea Elena Gabriela, iar din administrarea acestora nu a rezultat existența vreuneia dintre infracțiunile sesizate. În continuare, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe a Infracțiunilor de Corupție au dispus clasarea cauzei cu privire la săvârșirea infracțiunilor sesizate prin denunț și disjungerea urmăririi penale și trimiterea dosarului la Secția de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de Militari, din cauza calității de militar pe care o avea una dintre persoanele vizate", se arată într-un comunicat al DNA.

În motivarea soluției, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor Conexe a Infracțiunilor de Corupție au arătat că "faptele sesizate nu au corespondent în realitate, acuzațiile formulate sunt generice, din denunț nu rezultă indicii rezonabile că s-ar fi comis vreo infracțiune".

La data de 12 martie 2015, procurorii Secției de Combatere a Infracțiunilor de Corupție săvârșite de Militari, după valorificarea materialului probator administrat în cauză, au dispus soluția clasării dosarului.

„Procurorii militari au reținut caracterul general, subiectiv și conjunctural al acuzațiilor formulate de către denunțătoare cu privire la existența unor infracțiuni ce ar fi fost comise de persoana vizată, dar nesesizate până la schimbarea situației juridice a petentei, fapte despre care ar fi luat la cunoștință de la persoane care nu i-au confirmat afirmațiile".



Sursa: România TV
Sursa foto: jurnalul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii