Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
07:42 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Decana de vârstă a omenirii serbează la New York împlinirea a 116 ani

ro

06 Jul, 2015 23:22 1118 Marime text
Afro-americana Susannah Mushatt Jones, născută la 6 iulie 1899 în statul american Alabama, serbează astăzi împlinirea a 116 ani cu o mică petrecere în familie și un eveniment public organizat mâine în cartierul ei din New York, transmit EFE ș AFP. Organizația Guinness World Records a publicat cu acest prilej o fotografie a veteranei, purtând o elegantă rochie neagră cu buline albe. Ea a devenit decana de vârstă a omenirii la 17 iunie, preluând acest titlu de la compatrioata sa Jeralean Talley, care a murit la 116 ani.
Susannah Mushatt Jones locuiește în New York din 1923, unde a lucrat ca guvernantă. A avut nouă frați - niciunul nu mai este în viață - și are aproximativ o sută de nepoți. Cunoscută drept ”Miss Susie”, ea a primit vineri certificatul Guinness care atestă că este persoana cea mai vârstnică de pe planetă. Nu mai vede și are probleme cu auzul. Ia doar două medicamente pe zi și susține că ”somnul” este secretul longevității ei. În 2005, când a împlinit 106 ani, ea a declarat că niciodată nu fumat și nu a consumat alcool și că, pentru a avea o viață lungă, trebuie să fii înconjurat de dragoste și de energie pozitivă.
Recordul absolut de longevitate dovedit oficial până în prezent, de 122 de ani și 164 de zile, i-a aparținut franțuzoaicei Jeanne Calment, care a încetat din viață în august 1997.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii