Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:33 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

De Ziua Internațională a Cărții, plimbare gratuită cu mijloacele de transport în comun

ro

19 Apr, 2017 15:57 1965 Marime text
Luna aprilie aduce în prim-plan o zi importantă pentru cititori. Este vorba despre Ziua Internațională a Cărții, eveniment marcat prin evenimente speciale.
 
Unul dintre acestea se va desfășura în perioada 23 – 25 aprilie. În perioada menţionată, timișorenii vor putea să se plimbe gratuit cu mijloacele de transport în comun. Mai exact, cei care călătoresc citind nu mai trebuie să cumpere bilet. Scopul acestei gratuități este să îi încurajeze pe oameni să citească în spațiile publice.
 
Ziua Internațională a Cărții și a Drepturilor de Autor este sărbătorită anual la data de 23 aprilie și este organizată de UNESCO. 23 aprilie marchează trecerea în neființă a doi titani ai literaturii universale: William Shakespeare şi Miguel de Cervantes, dar şi a scriitorilor Inca Garcilaso de la Vega şi Jules Barbey d'Aurevilly, precum şi a poeţilor William Wordsworth și Rupert Brooke.
 
Ideea marcării acestei zile la data de 23 aprilie a fost oferită de Spania, unde are loc, pe 23 aprilie, Festivalul Trandafirilor, o manifestare în care este sărbătorit Sf. Gheorghe (Sfântul Jordi) și este comemorat Miguel de Cervantes, alături de William Shakespeare.
 
În ţara noastră, prin Hotărârea de Guvern nr. 293 din 14 aprilie 2005, ziua de 23 aprilie a fost declarată „Ziua Bibliotecarului din România”. Aşadar, în România, începând cu 2005, în ziua de 23 aprilie se sărbătorește și Ziua Bibliotecarului concomitent cu Ziua Internațională a cărții și a drepturilor de autor.



Sursa foto (cu rol ilustrativ): ZIUA de Constanţa
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii