Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:10 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Guvern De la 1 iunie, 9 la sută TVA la alimente

ro

07 Apr, 2015 12:37 1445 Marime text
Premierul Victor Ponta a declarat marți, în ședința de Guvern, că va aproba ordonanța de urgență prin care absolut toate produsele agroalimentare vor beneficia de cota de 9%, informează B1 TV. 
 
Măsura devine ușor de aplicat din punct de vedere fiscal, a completat premierul. 
 
Victor Ponta a declarat că nu poate adopta și reducerea generală de 20% și cea de 9% la alimente, deoarece s-ar crea un dezechilibru economic.
 
”Avem ca principal obiectiv scăderea TVA-ului general, dar și la alimente”, a afirmat Ponta.
 
”Vrem ca produsele noastre să fie cât mai competitive. Toți cei care au nevoie de acest sprijin, acest 9%, va însemna un real sprijin pentru ei”, a mai spus premeirul.
 
De asemenea, au existat și consultări atât cu organisme naționale, cum ar fi Banca Națională a României, cât și cu organisme internaționale, a precizat Ponta
 
”De la 1 iunie, prin aplicarea cotei de 9%, cota media de TVA în România, va ajunge la 17,5%”. 24 standard, 9 la sută la alimente”, a subliniat acesta.
 
Victor Ponta a declarat că reducerea TVA a fost și unul din obiectivele pe care le-a avur în programul de guvernare cu care a candidat în 2012.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii