Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
18:45 24 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Expoziţie a elevilor de la Școala ,,Mihai Viteazu” din Constanța „De-a arhitectura în orașul meu”

ro

03 Jun, 2015 10:10 604 Marime text
 
Elevii clasei a III-a B, de la Școala Gimnazială Nr. 29 ,,Mihai Viteazu”, din Constanța, însoțiți de învățătoarea lor, Renata Rădulescu,  arhitectul voluntar, Gabriela Bărbulescu și părinții acestora, vor participa la expoziția de machete organizată în Centrul Comercial  Maritimo, pe data de 3 iunie 2015, de la ora 16. Evenimentul este organizat de Asociația ,,De-a arhitectura”.
 
Activitatea reprezintă finalizarea opționalului ,,De-a arhitectura în orașul meu” pe care l-au desfășurat pe parcursul anului școlar, 2014-2015. Expunerea machetei orașului imaginat de  elevi este produsul îndemânării, priceperii, aplicării cunoștințelor și deprinderilor dobândite sub îndrumarea arhitectului voluntar, Gabriela Bărbulescu care a reușit să le descopere imaginația, dorința de explorare și documentare. Alături de elevii școlii ,,Mihai Viteazu” vor mai expune machete elevi din Constanţa şi din Năvodari, aceştia  demonstrând că sunt familiarizați cu noțiunile de arhitectură și urbanism. După vernisajul expoziției machetele vor putea fi admirate timp de o săptămână în incinta Centrului Comercial Maritimo.
 
Şi tot elevi de la Şcoala Gimnazială Nr. 29 au obţinut din nou rezultatele deosebite la concursurile regionale, naţionale sau internaţionale cu cele două trupe de teatru ale elevilor de gimnaziu, „Medieville” şi „Caţavencii”.
 
Primul rezultat a fost obţinut la Concursul Internaţional „Castello di Duino”din Italia, de către elevii Butcaru Andreea, Caba Miruna, Ciolache Andreea, Lazarov Felix, Partenie Maria, Brânză Maria, Brătoi Anda, Buciuneanu Otilia, Geani Maria, Satnoianu Olga şi Vidru Beatrice, îndrumaţi de prof. Camelia Cantaragiu. Elevii au scris o piesă de teatru care a fost apreciată cu menţiune specială.
 
În cadrul Festivalului Internaţional pentru Elevi „Aplauze”, ediţia a VI-a, organizat de Colegiul Naţional „Mircea cel Bătrân”, elevii din trupa de teatru „Medieville” au convins juriul că merită premiul I şi premiul pentru originalitate la secţiunea gimnaziu. Trupa a fost formată din: Butcaru Andreea, Ciolache Andreea, Chirilescu Delia, Fuduli Teodora, Tătaru Andra, Caba Miruna, Partenie Maria, Calu Andrei, Lazarov Felix, Başchir Andreas, Nădejde Alexandra, Neagu Gloria, Balaban Anne Mary, sub îndrumarea prof. Camelia Cantaragiu. În competiție au participat elevi din Ucraina, Serbia, Republica Moldova, Piatra Neamț, Huși, București, Tulcea și Constanța, în total  15 trupe cu 150 de elevi.
 
 
 
 

 

Ti-a placut articolul?

Comentarii