De-ale iernii
Evenimentele iernii in Constanta
11:58 25 03 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Exclusiv Daniel Perifan, ginerele afaceristului Costică Zelcă, este liber. Tribunalul a respins propunerea de arestare

ro

17 Apr, 2015 18:10 1565 Marime text
Judecătoarea Marinela Mitan, din Tribunalul Constanța, a respins cererea procurorilor Parchetului de pe lângă Tribunalul Constanța de luare a măsurii arestării preventive față de Daniel Perifan, Nicolae Geambazu şi Costel Began. Cei trei au fost puși sub control judiciar și nu au voie să părăsească localitatea de domiciliu.

„Dispune faţă de inculpaţii Geambazu Florin Nicolae, Perifan Daniel şi Began Costel Marcel luarea măsurii preventive a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând cu data de 17.04.2015. În baza art. 215 alin.1 Cod procedură penală. Pe timpul cât se află sub control judiciar inculpaţii trebuie să respecte următoarele obligaţii: a) să se prezinte la organul de urmărire penală ori de câte ori sunt chemaţi; b) să informeze de îndată organul judiciar care a dispus măsura sau în faţa căruia se află cauza cu privire la schimbarea locuinţei; c) inculpaţii Geambazu Florin Nicolae şi Perifan Daniel să se prezinte la Poliţia mun. Constanţa şi inculpatul Began Costel Marcel la Poliţia oraşului Ovidiu, organe desemnat cu supravegherea acestora, conform programului de supraveghere întocmit de poliţie sau ori de câte ori sunt chemaţi. În baza art. 215 alin. 2 Cod procedură penală. Impune inculpaţilor, ca pe timpul controlului judiciar, să respecte următoarele obligaţii: a) inculpaţii Geambazu Florin Nicolae şi Perifan Daniel să nu depăşească limita teritorială a mun. Constanţa şi inculpatul Began Costel Marcel să nu depăşească limita teritorială a oraşului Ovidiu, decât cu încuviinţarea prealabilă a judecătorului de drepturi şi libertăţi; b) să comunice periodic informaţii relevante despre mijloacele lor de existenţă; c) să nu se apropie de martorii din dosar, să nu comunice cu aceştia şi nici între ei direct sau indirect, pe nicio cale; d) să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte arme. În baza art.215 alin.3 Cod procedură penală. Atrage atenţia inculpaţilor Geambazu Florin Nicolae, Perifan Daniel şi Began Costel Marcel că, în caz de încălcare cu rea-credinţă, a obligaţiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive“, potrivit minutei judecătorești.

Hotărârea nu este definitivă, ea putând fi atacată la Curtea de Apel Constanța.

Daniel Perifan este ginerele afaceristului Costică Zelcă, apropiat al echipei Mazăre-Constantinescu, și fratele lui Mihai Perifan, fostul şef al Comisariatului Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Constanţa (CJPC), recent trimis în judecată, în arest preventiv, pentru dare de mită. 

Daniel Perifan, Nicolae Geambazu şi Costel Began sunt suspectaţi că ar fi derulat, printre altele, mai multe achiziţii de utilaje de panificaţie, producând un prejudiciu de aproape cinci milioane de euro. Inițial cererea de arestare trebuia să fie soluționată pe data de 16 aprilie, însă cauza a fost amânată, conform Portalului Instanțelor de judecată, pentru azi la ora 09.00. Amintim că pe data de 15 aprilie au fost efectuate mai multe percheziții în urma cărora au fost emise trei mandate de reținere, pentru 24 de ore, care au expirat ieri, 16 aprilie.

Recent, Marinela Mitan a decis menținerea în spatele gratiilor a lui Mihai Perifan.

Citește și


JUDECĂTOAREA CARE L-A MENȚINUT ÎN AREST PE MIHAI PERIFAN DECIDE AZI LIBERTATEA LUI DANIEL PERIFAN, GINERELE LUI ZELCĂ (REFERAT PROPUNERE ARESTARE) 

PERCHEZIŢII LA FIRMA CONTROLATĂ DE COSTICĂ ZELCĂ
GINERELE DANIEL PERIFAN ŞI ALTE TREI PERSOANE, REŢINUŢI PENTRU INFRACŢIUNI ECONOMICE 


REFERATUL DNA PRIVIND ARESTAREA LUI MIHAI PERIFAN ŞI A LUI DAMU FUDULEA (DOCUMENT) 

BANI ÎN CUTIA DE MEDICAMENTE
CRONOLOGIA UNUI FLAGRANT MARCA DNA. CUM A FOST PRINS ŞEFUL PROTECŢIEI CONSUMATORILOR CONSTANŢA (DOCUMENT+RECHIZITORIU)

Ti-a placut articolul?

Comentarii