Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
04:02 21 08 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

„Da, suntem cerșetori!” Românii din diaspora îl “aduc” cu piciorele pe pământ pe Vadim Tudor

ro

07 Dec, 2014 15:47 1349 Marime text
După răspunsul prompt şi vehement primit la ultima ieşire în materie de pamfletarism jignitor la adresa unor români din diaspora şi nu numai, “tribunul” Corneliu Vadim Tudor primeşte o scrisoare deschisă de la românii din diaspora. Iată textul integral:
 
Am înțeles că am fost făcuți cerșetori, pentru că am vrut să ne exercităm dreptul de vot. Am mai auzit că am fost plătiți, s-au făcut mențiuni cu privire la sumele exacte. Am vrea să răspundem acestor afirmații, făcute în spațiul public,  de către persoane publice, reprezentanți ai unor partide politice, respectiv domnii Corneliu Vadim Tudor și Miron Cozma, cu următoarele precizări:
Da, suntem cerșetori. Din dexul cel de toate zilele citire, dragi iubitori de neam și de limba română, termenul de cerșetor se referă la acele persoane care, pentru a-și procura cele necesare traiului, cer. Noi ne-am gândit îndelung și am realizat că putem fi asimilabili cu ușurință respectivei categorii, pentru că cerem, chiar în mod insistent, unele lucruri, absolut indispensabile unui trai decent, al nostru sau al celor din țară, prin urmare solicităm domnilor Corneliu Vadim Tudor si Miron Cozma, cu respectul de adresare cuvenit oricărei ființe umane, următoarele:
-         să faceți un efort de conștiință și de viziune politică, pe care pretindeți că le aveți, și să primeniți spațiul public de aparițiile și mesajele dumneavoastră ofensatoare, instigatoare la ură și discriminare. Dacă iubiți România știți, cu siguranță, că are nevoie de un mediu politic sănătos, echilibrat, populat de oameni care ne reprezintă, atât pe cei din țară, cât și pe cei din străinătate. Haideți, curaj, noi nu v-am cerut de mâncare, de citit sau vreo cană de apă cât am stat la rând, ne-am adus de acasă. În virtutea aceluiași exercițiu elementar de subzistență, cu strictul necesar, pe care îl practică cerșetorii de respect și democrație, vă încurajăm să vă faceți bagajul minim, orice ar însemna acest lucru, și să porniți într-o călătorie care să ne scutească de ură și de ipocrizie.
-         mai cerem, în mod insistent, să demonstrați, cu probe serioase, afirmațiile privitoare la faptul că am fost plătiți ca să ne exercităm dreptul de vot. Vrem nume ale celor care au primit, ale celor care au dat bani, în ce scop, la care secții de vot, mărturii, înregistrări, hârtii, semnături, așa cum am furnizat noi, și o vom face în continuare, pentru DNA, cu scopul de a proba încălcarea flagrantă și cu rea intenție a dreptului de vot în diasporă. În caz contrar, probabil că știți despre consecințele juridice ale unor declarații cu caracter defăimător în spațiul public, unii dintre dumneavoastră au o experiență bogată în acest sens. Dacă am primit vreo plată pentru demersul nostru aceea este, cu certitudine, valul de încurajare și de căldură al zecilor de mii de oameni care ne-au susținut din țară, din stradă, ca să rămânem acolo; mulțumirile părinților și fraților noștri, pentru că nu am renunțat; îmbrățișările trimise de acasă, de la toți acei oameni împreună cu care am făcut încă un pas către schimbarea la față a României. Pentru toate aceste lucruri avem probe din plin. Vă rugăm să procedați în consecință.
-         vă cerem, de asemenea, să nu vă simțiți flatați și să interpretați adresarea noastră directă ca pe un exces de atenție pe care vi-l acordăm, ea se referă strict la aspectele care vizează afirmațiile dumneavoastră publice, pentru care e cazul să vă asumați responsabilitatea. Demersul nostru e mult mai larg, el se adresează unei întregi clase politice care ne-a subminat eforturile prin toate mijloacele, care ne-a făcut golani și care a ignorat, în mod repetat și deliberat, cerințele noastre. Sintagma golan capătă, în declarațiile domniilor lor, dar, mai ales, pe buzele dumneavoastră, domnule Miron Cozma, conotații complexe. O putem interpreta cu mândrie. Vine de la un om căruia spiritul civic, exercitat cu bâta, i-a adus o condamnare cu executare pentru tentativă de lovitură de stat și care a fost grațiat de către un președinte-simbol și un om politic reprezentativ pentru tot ceea ce înseamnă justiție, transparență, viziune occidentală, respectarea drepturilor fundamentale: domnul Ion Iliescu. De altfel, tot dumnealui v-a poftit la București, cu scopul de a vă manifesta dragostea de țară în acest fel, în perioada mineriadelor.
Noi am ales să ne manifestăm altfel. Fără bâte, fără victime spitalizate și decese, fără sloganuri precum moarte intelectualilor, fără instigare la ură, fără remarci discriminatorii, fără agresivitate. Doar cu câte o carte sub braț și câte un sandviș pentru copiii care au stat alături ne noi, la coadă, tocmai în acest scop: pentru ca, încet și sigur, toate rămășițele putrede ale lumii pe care o reprezentați, politic, discursiv, de facto, să dispară. Pentru ca justiția să curețe clasa politică de infractori.  Pentru ca România să-și recapete demnitatea. Pentru ca ei, copiii noștri, să fie scutiți de agresivitatea și lipsa de decență a demersului dumneavoastră. Pentru că frauda și minciuna, manipularea și instigarea la ură nu își au locul între noi. Pentru ca procesul de vot să devină transparent iar votul accesibil pentru toată lumea, pentru ca el să se poată exercita atât în mod electronic, cât și de la distanță - într-o țară a Europei, nu a Siberiilor,  miile de kilometri nu au de ce să fie un impediment în calea drepturilor fundamentale ale cetățenilor unui stat, indiferent unde ar locui aceștia. În sfârșit, pentru că românii, fie ei cerșetori, căpșunari, doctori, constructori, ciobani, academicieni, artiști sau instalatori, TOȚI, atâta timp cât sunt cetățeni ai României, cu drept de vot, au libertatea de a și-l exprima. NIMENI nu le poate îngrădi acest drept. Nici măcar îndemnul dumneavoastră de a ne împușca, pe care îl considerăm revoltător, dar, în același timp, încercăm să vă înțelegem: atâta timp cât o întreagă clasă, căreia îi aparțineți, se află în plin proces de sinucidere politică, probabil că inerția vă împinge să faceți aceleași recomandări.
Ei bine, nu, n-o să ne sinucidem. Știți de ce? Pentru că noi nu știm să urâm, pentru că noi avem repere, pentru că viitorul e cel pentru care luptăm, nu trecutul pe care ați încercat să-l reinstaurați dumneavoastră, și mai presus de orice, pentru că avem un scop, noi, cerșetorii de cursă lungă: toate drumurile noastre duc spre casă.
Semnat: Un grup de români de pretutindeni

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • Liliana 08 Dec, 2014 18:01 Bine spus, la obiect. Voi reposta. Cat de cine trebuie sa auda si sa citeasca, ar fi bine s-o faca, insa ma indoiesc. Ei sunt cei care pierd si frustrarra trebuie descarcata undeva. Atit pot, atit fac. Nu vor depasi stadiul de ce sunt: niste retarzi frustrati carora le fuge pamantul de sub picioare, sau ma rog..osul din fata.