Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
00:43 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cutremur la Interne Directorul Direcţiei Medicale a MAI, demis

ro

13 Mar, 2012 01:13 4497 Marime text
Ministrul Administraţiei şi Internelor a susţinut astăzi, la sediul ministerului, o declaraţie de presă în cadrul căreia a prezentat rezultatele controlului dispus la Centrul Medical de Diagnostic şi Tratament Ambulatoriu „Dr. Nicolae Kretzulescu“ - Policlinica MAI, pentru verificarea împrejurărilor în care Gheorghe Vlădan a fost încadrat ca personal contractual în Ministerul Administraţiei şi Internelor şi, ulterior, trecut în corpul agenţilor de poliţie. Ministrul Gabriel Berca a precizat ca angajaţii Corpului de Control au constatat o serie de nereguli cu privire la aplicarea normelor interne în domeniul resurselor umane, fapt pentru care a dispus punerea la dispoziţia Ministerului pe o perioadă de trei luni şi eliberarea din funcţie a directorului Direcţiei Medicale din MAI, Venceron Vlăsceanu. De asemenea, s-a declanşat procedura cercetării prealabile faţă de directorul Direcţiei Medicale pentru a se constata existenţa sau inexistenţa unor abateri disciplinare. La Direcţia Medicală a MAI, Marius Medruţ, director adjunct, este împuternicit să exercite funcţia de director al Direcţiei. Ministrul a precizat că, în cazul Vlădan, nu au fost respectate prevederile interne primite de la Direcţia Generală Management Resurse Umane, privind actualizarea situaţiei personale a angajatului. De asemenea, raportul Corpului de Control a relevat faptul că în organizarea concursului de încadrare ca personal contractual, în luna februarie 2006, a lui Gheorghe Vlădan, nu au fost respectate cerinţele legale, neexistând fişa postului corespunzătoare funcţiei pe care urma să o ocupe. Aceeaşi situaţie s-a constatat şi în dosarul concursului desfăşurat la 04.10.2007, în care lipsea fişa postului pentru funcţia de agent (conducător autospeciale). În plus, s-a constatat că Gheorghe Vlădan nu îndeplinea condiţiile obligatorii de participare la concurs, pentru că nu deţinea permis de conducere categoria D. Raportul Corpului de Control al ministrului va fi înaintat Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, pentru soluţionarea dosarului penal în care este cercetat Gheorghe Vlădan. Ministrul Administraţiei şi Internelor a menţionat că a dispus ca, în următoarea perioadă, toate structurile din MAI să actualizeze datele despre fiecare angajat din subordine şi să comunice Direcţiei Generale Management Resurse Umane îndeplinirea acestei obligaţii. Ministrul a precizat că a cerut şi au fost deja demarate acţiuni la nivelul structurilor competente de verificare a tuturor deţinătorilor de arme letale, pentru a urmări dacă se respectă procedurile în vigoare, dar şi de verificare a dosarelor pentru angajaţii MAI care deţin astfel de arme, începând cu cei din poliţie. În altă ordine de idei, ministrul a menţionat că a solicitat analiza situaţiei posturilor încadrate din sursă externă, aceasta urmând a fi prezentată în următoarea şedinţă a Consiliului Suprem de Apărare a Ţării. Gabriel Berca a subliniat că se depun toate eforturile necesare pentru ca instituţia să îşi respecte obligaţia faţă de cei 2305 absolvenţi ai şcolilor de agenţi ai ministerului, promoţia 2011, pentru a fi încadraţi în structurile instituţiei în cel mai scurt timp posibil.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii