Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
09:32 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Curtea de Conturi Abateri de la legalitate. Prejudicii de 47,6 milioane lei la Constanța (documente)

ro

25 Nov, 2015 23:14 2367 Marime text
 
Potrivit raportului de audit financiar al contului general anual al datoriei publice pe anul 2014 la ministerul finanțelor publice (MFP) publicat de Curtea de Conturi, numai anul trecut primăriile din întreaga ţară au risipit 534 milioane de lei.
 
Cu privire la utilizarea fondurilor provenite din împrumutul Proiectului BERD 33.391/2006 pentru finanțarea construcției variantei ocolitoare a municipiului Constanța, s-au dăcut mai multe constatări. Astfel, au existat abateri de la legalitate și regularitate care au determinat producerea de prejudicii în sumă totală de 37,28 milioane lei.
 
„Efectuarea de cheltuieli în sumă de 37,06 milioane lei pentru executarea unor lucrări neprevăzute în contract, fără solicitarea/ aprobarea Companiei Naționale de Autostrăzi și Drumuri Naționale din România SA (CNADNR SA) și fără documente din care să rezulte necesitatea și oportunitatea acestora. Astfel, a fost majorat costul lucrărilor de execuție a centurii ocolitoare a municipiului Constanța cu valoarea lucrărilor aferente deschiderii timpurii a 2 tronsoane de drum, fără respectarea prevederilor „Condițiilor de contract FIDIC35 pentru proiectare și execuție – Cartea Galbenă” şi fără a avea prevăzute resurse financiare pentru această destinaţie. Valoarea a fost estimată la zi prin calcularea de foloase nerealizate la nivelul dobânzii de politică monetară a BNR în sumă de 2,70 milioane lei”, se arată în raportul Curții de Conturi.
 
De asemenea, „cheltuieli neeligibile în cadrul Proiectului, în sumă de 0,68 milioane lei, fără TVA (echivalent a 0,16 milioane euro), care au determinat majorarea valorii contractului prin încheierea Actului adițional nr. 6/2011 la contractul de proiectare și execuție lucrări de construire a variantei de ocolire a municipiului Constanța. Suma plătită efectiv a fost de 0,22 milioane lei (0,18 milioane lei și 0,01 milioane euro), sumă aferentă remunerației membrului din Comisia de Adjudecare a Disputelor (CAD). Astfel, au fost angajate fonduri publice și efectuate plăți la nivelul entității cu nerespectarea prevederilor legale privind exercitarea controlului financiar preventiv, respective cea referitoare la angajarea, lichidarea, ordonanțarea și plata cheltuielilor instituțiilor publice, precum și organizarea, evidența și raportarea angajamentelor bugetare și legale”, se mai arată în raport.
 
DATORIA PUBLICĂ LOCALĂ LA DATA DE 31.12.2014

La data de 31 decembrie 2014, datoria publică locală a fost în sumă totală de 14.891,8 milioane lei (3.322,5 milioane euro), înregistrând o scădere cu 0,5% faţă de soldul anului precedent.
 
În anul 2014, ponderea datoriei publice locale în valoare de 14.891,8 milioane lei a fost de 5% în total datorie publică (295.655,5 milioane lei).
 
Soldul datoriei publice locale la 31 decembrie 2014 cuprinde:
 
-Datoria publică locală directă, în sumă totală de 14.360,4 milioane lei (3.203,9 milioane euro);
-Datoria publică locală garantată, în sumă totală de 531,4 milioane lei (118,6 milioane euro).
 
„Concluzia generală este aceea că la toate entităţile supuse controlului s-au constatat abateri de la legalitate, regularitate, unele dintre acestea având character penal, precum și abateri de la economicitate, eficiență și eficacitate. În prezent se efectuează demersurile necesare pentru transmiterea către organele de cercetare penală a actelor întocmite la entitățile la care au fost constatate abateri cu character penal, respectiv CNADNR și MADR. De asemenea, toate proiectele au înregistrat întârzieri în implementare, iar, ca urmare a gestionării defectuoase a fondurilor, o mare parte din sumele împrumutate au fost anulate de către băncile finanţatoare. Astfel, nu au fost realizate decât parţial obiectivele stabilite prin acordurile de împrumut şi, implicit nu a fost atins scopul contractării datoriei publice, respective acela de accelerare a reformelor prioritare pentru economia românească”, este concluzia constatată de Curtea de Conturi.
 
Conform raportului sinteză cuprinzând aspecte rezultate din acțiunile de audit financiar asupra conturilor de execuție a bugetelor unităților administrativ-teritoriale pe anul 2014, reiese faptul că în judeţul Constanţa administraţiile locale au irosit 47,6 milioane de lei.
 
De asemenea, Constanţa ocupă primul loc în clasamentul taxelor şi impozitelor neîncasate, cu un total de peste 40 de milioane de lei.
Județul de la malul mării este urmat de Suceava, Ilfov, Brăila şi Buzău, cu sume de peste 14 milioane de lei fiecare.
 
Clasamentul celor mai mari prejudicii la nivelul primăriilor (2014):  
 
Bucureşti: 137,9 mil. lei
Constanţa: 47,6 mil. lei
Timiş: 40,7 mil. lei
Prahova: 22,2 mil. lei
Braşov: 12,6 mil. lei
 




În ceea ce ține de impozite neîncasate la nivelul primăriilor Constanța este fruntașă:
 
Constanţa: 40,2 mil. lei
Suceava: 19,7 mil. lei
Ilfov: 18,9 mil. lei
Brăila: 14,2 mil. lei
Buzău: 14,1 mil. lei


În ceea ce ține de abaterile constatate în timpul acțiunilor de control efectuate de către camerele de conturi la unitățile administrativ-teritoriale cu privire la datoria publică locală, în județul Constanța s-a constat faptul că un împrumut contractat de la o bancă comercială pe o perioada de 10 ani a fost înregistrat în mod eronat în contabilitate.


Pentru a putea vizualiza ambele rapoarte accesați secțiunea „Documente”. 



Sursa foto: argumentpress.ro
Sursa foto: curteadeconturi.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii