Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
13:28 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cursuri de limba română pentru studenţii străini la Universitatea „Ovidius"

ro

31 Aug, 2012 18:43 1882 Marime text

La Universitatea „Ovidius" din Constanța, în perioada 27 august - 21 septembrie 2012, se desfășoară lucrările unui program intensiv de învățare a limbii române. Proiectul este dezvoltat în cadrul contractului cu Agenția Națională pentru Programe Comunitare în domeniul educației și formării profesionale (ANPCDEFP) prin aplicația ERASMUS EILC 2012, prin care s-a câștigat finanțarea unor cursuri intensive de limba română pentru studenți din Europa.

În urma depunerii aplicațiilor, au fost selectați să participe la cursurile de învățare intensivă a limbii române 17 studenți din universități din Portugalia, Spania, Germania, Franța, Italia, Bulgaria și Turcia. Prelegerile, care au loc zilnic între orele 9.30 - 15.30, sunt susținute de asist.dr.Ionela Ioanițiu și asist. Irina Florea, cadre didactice din Universitatea „Ovidius" din Constanța. Prelegerile conțin lecții de limba română, dar și elemente de cultură și civilizație a spațiului românesc promovate prin organizarea unor evenimente de tip vizite de lucru în zona istorică a Dobrogei, participarea la spectacole, manifestări culturale, socializare ș.a. Astfel, programul studenților cuprinde, pe 1 septembrie, vizite la vestigiile istorice de la Histria și de la Enisala, iar în data de 8 septembrie, la podgoria de la Murfatlar și Crama Murfatlar, unde va avea loc o prezentare a vinurilor românești, dar și la Biserica de cretă de la Murfatlar. Zilnic, activitățile de predare sunt completate de activități de socializare coordonate de cadrele didactice și de voluntari, studenți ai Facultății de Litere.

Toate cheltuielile aferente sunt suportate din fondurile proiectului EILC 2012. Coordonatorul proiectului este asistent universitar dr. Ionela Ionițiu, Facultatea de Litere, cu sprijinul Biroului pentru Programe Comunitare, coordonator instituțional - dr.ing. Diana Țenea.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii