Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:32 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Studiu Cuplurile care postează fotografii pe Facebook durează mai mult

ro

09 Aug, 2015 18:44 1503 Marime text
 
Cuplurile care au tendința să își afișeze relația pe Facebook și să împărtășească elemente din relația lor ar dura mai mult - cel puțin aceasta este concluzia unui studiu realizat de cercetători de la Universitatea Wisconsin-Madison (Statele Unite) și publicat în Cyberpsychology, Behavior and Social Networking, informează Agerpres.

Perechile care debordează de fericire pe rețelele de socializare reușesc uneori să își enerveze prietenii celibatari. Dar poate că ele au găsit prin acest mijloc cheia longevității pentru relația lor, susține studiul preluat de pourquoidocteur.fr. După ce au intervievat cei 180 de participanți la cercetare, cercetătorii au ajuns la concluzia că împărtășirea de fotografii și comentarii ale îndrăgostiților, confirmarea faptului că sunt fericiți împreună sau comunicarea cu jumătatea prin rețele de socializare constituie tot atâția factori de reușită a cuplului.

O astfel de activitate duce la „cimentarea" perechii, la stabilirea unor legături durabile prin intermediul acestor indici de „autoreprezentare", arată autorii studiului.

Totuși, postarea unor comentarii despre situația amoroasă ar putea indica și o formă de anxietate și de fragilitate psihologică, se spune într-un alt studiu, efectuat de cercetători de la Universitaea Brunel (Statele Unite) și publicat în luna mai.

Aceștia au arătat că postări cu conținut languros de tipul „nu ești cu mine de o zi și deja îmi lipsești" sau „un an de viață în comun, ce minunată poveste de dragoste trăim!" dovedesc lipsă de încredere în sine însuși și un „puternic sentiment de nesiguranță în relația sentimentală", încheie pourquoidocteur.fr.



Sursa: Agerpres
Sursa foto: adevarul.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii