Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
08:32 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cuplul prezidenţial american, subiect de film

ro

07 Dec, 2014 20:47 2091 Marime text
Prima întâlnire dintre Barack Obama, actualul preşedinte al Statelor Unite ale Americii, şi avocata Michelle Robinson, cea care urma să îi devină soţie, va fi subiectul unui film, informează contactmusic.com, care citează site-ul Deadline.
 
Potrivit deadline.com, preluat de mediafax.ro, filmările lungmetrajului, bazat pe prima întâlnire a cuplului, vor începe anul viitor. Actriţa Tika Sumpter va interpreta rolul avocatei Michelle, iar actorul care va juca rolul preşedintelui Barack Obama nu a fost încă ales.
 
Filmul se va numi "Southside with You" şi este descris ca o dramă în stilul peliculei "Înainte de răsărit/ Before Sunrise", de Richard Linklater.
 
Barack Obama şi-a întâlnit viitoarea soţie când, în timpul primului an de studenţie, la Facultatea de drept de la Harvard, şi-a luat o slujbă de vară la firma de avocaţi Sidley Austin din Chicago. Michelle Robinson lucra deja în firmă şi a fost însărcinată să îi fie mentor lui Obama.
 
Prima lor întâlnire a avut loc într-o după-amiază de vară, în 1989, când cuplul a vizitat pentru prima dată Art Institute, cei doi au făcut o plimbare lungă, iar apoi au vizionat filmul "Pizzeria lui Sal/ Do The Right Thing", regizat de Spike Lee. Primul sărut a avut loc pe o bordură din faţa unui Baskin Robbins (magazin care vinde îngheţată). Cei doi s-au căsătorit în 1992 şi au împreună două fiice.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii