Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:02 16 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

UPDATE1 Cum încearcă DNA Constanța să anuleze decizia favorabilă lui Nicușor Constantinescu (rechizitoriu)

ro

17 Apr, 2015 09:59 1971 Marime text
Procurorii DNA Constanța încearcă să anuleze decizia Tribunalului Constanța prin intermediul căreia lui Nicușor Constantinescu, șeful suspendat al CJC, i-a fost înlocuită măsura arestului la domiciliu cu controlul judiciar. În acest sens, DNA a formulat o contestație împotriva deciziei judecătoarei Iulia Cezara Suciu, din Tribunalul Constanța. Acțiunea celor de la DNA va fi trimisă spre soluționare Curții de Apel Constanța. Amintim că, ieri, Iulia Cezara Suciu a înlocuit măsura preventivă a arestului la domiciliu a lui Constantinescu cu cea a controlului judiciar pe o durată de 60 de zile de la data rămânerii definitive a prezentei încheieri. Decizia a fost luată în dosarul în care șeful suspendat al CJC este acuzat de subfinanțarea Centrului Militar Zonal Constanța.
În cazul în care Curtea de Apel Constanța îl va pune sub control judiciar, Constantinescu va avea următoarele obligaţii: să se prezinte la organul de urmărire penală, la judecătorul de cameră preliminară sau la instanţa de judecată ori de câte ori este chema, să informeze de îndată instanţa de judecată cu privire la schimbarea locuinţei, să se prezinte la organul de poliţie desemnat cu supravegherea conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliţie sau ori de câte ori este chemat, să nu depăşească limita teritorială a României, să nu comunice direct sau indirect şi prin orice mijloace de comunicare, cu martorii şi experţii din prezenta cauză, cu personalul Centrului Militar Zonal Constanţa, cu personalul din cadrul Consiliului Judeţean Constanţa şi cu consilierii judeţeni care au participat, în orice formă, în procesul de propunere, decizie şi execuţie a celor două hotărâri ale Consiliului Judeţean Constanţa care au vizat Centrul Militar Zonal Constanţa (HCJ 153/2009 şi HCJ 339/2012), să nu divulge sau să redea în presă sau pe reţelele sociale, direct sau indirect, informaţii din cauza penală, să nu exercite funcţia de preşedinte al Consiliului Judeţean Constanţa.

Ieri, Nicușor Constantinescu a fost trimis în judecată, într-un nou dosar, în stare de arest la domiciliu, el fiind acuzat de abuz în serviciu (3 infracțiuni, din care 2 în formă continuată), de constituire a unui grup infracțional organizat, dar și de conflict de interese (9 infracțiuni, din care 5 în formă continuată). Cauza a fost trimisă spre soluționare Tribunalului Constanța și a primit numărul unic 2596/118/2015. Până la acest moment nu a fost stabilit un prim termen de judecată și nici completul investit cu soluționarea dosarului. Lista inculpaților este deschisă de Constantinescu și continuată de Cristian Bogdan Zgabercea, Carmen Florentina Oproiu ( Vasile ), Marcel Brâncoveanu Părău, Fundaţia Fantasio și închisă de Fundaţia Culturală Thalia. Asta în timp ce părți vătămate sunt, conform Portalului instanțelor de judecată, Consiliul Judeţean Constanţa, ANAF prin AJFP Constanţa și Felicia Tăicuţu, fost director înc adrul CJC.

UPDATE 1, ora 14.04

Potrivit termene.ro, și Nicușor Daniel Constantinescu a atacat decizia judecătoarei Iulia Cezara Suciu solicitând ca pe durata controlului judiciar să își desfășoare atribuțiile de președinte al Consiliului Județean Constanța.


Citește și 

DRUMUL BANILOR PÂNĂ LA SIBIU
NICUŞOR CONSTANTINESCU, FINUL ZGABERCEA ŞI UN INTERPRET DE MUZICĂ POPULARĂ, TRIMIŞI ÎN JUDECATĂ DE DNA


PROCESELE LUI CONSTANTINESCU!
ȘEFUL SUSPENDAT AL CONSILIULUI JUDEȚEAN CONSTANȚA, CINCI DOSARE ÎN JUDECATĂ. AL 6-LEA ÎN LUCRU (RECHIZITORII)


RECHIZITORIU
TRIMITERE ÎN JUDECATĂ NICUŞOR DANIEL CONSTANTINESCU (ABUZ ÎN SERVICIU) - DNA CONSTANŢA 


 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii