Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
23:39 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cum au luat Rizea şi ai lui banii Tineretului Afaceri cu soacra, fraţii Negoiţă şi încrengăturile de la Eforie Sud

ro

12 Jul, 2011 02:33 1691 Marime text

Hotelul „renovat" de firma soacrei neoficiale a lui Cristian Rizea cu bani obţinuţi de la Agenţia pentru Tineret când acesta era director

Potrivit ediţiei on line adevarul.ro, prin intermediul prietenului şi colegului de partid Robert Negoiţă, Cristian Rizea (PSD) a pompat sute de mii de euro, de la Agenţia pentru Tineret, în firma „soacrei". Fost director al Agenţiei pentru Tineret, Cristian Rizea a încheiat contracte „în familie" sub paravanul unor construcţii fictive la un hotel din Eforie Sud, şi azi în paragină.

În calitate de director general al Agenţiei Naţionale pentru Sprijinirea Iniţiativelor Tinerilor (ANSIT), actualul deputat PSD Cristian Rizea (42 de ani) a împărţit cu generozitate contracte nu doar prietenilor şi colegilor de partid, ci şi Janei Sterian (64 de ani), din Mangalia. Aceasta a fost prezentată de deputat apropiaţilor săi drept ,,mama adoptivă" a soţiei sale, Josette Rizea (40 de ani).

Robert Negoiţă, un prieten

Potrivit documentelor aflate în arhiva ANSIT, la 24 şi 26 martie 2004, Cristian Rizea a semnat, în calitate de director general al instituţiei, două contracte, în valoare totală de peste 1,4 milioane de euro, cu firmele Pro Confort SRL şi Pro Construct SRL, ale fraţilor Ionuţ (37 de ani) şi Robert Negoiţă (39 de ani), ultimul deputat şi coleg de partid al lui Rizea.

Banii erau destinaţi renovării unui hotel şi a unui restaurant aflate în patrimoniul Centrului de Tineret Marea Neagră, din Eforie Sud. Zonă în care ar fi trebuit să-şi petreacă vacanţele tineri cu dizabilităţi sau din familii defavorizate. Instituţia de stat se obliga însă să vireze în contul celor două societăţi, desemnate câştigătoare în urma unei licitaţii publice deschise, doar 1,8 milioane de lei (500.000 de euro, calculat la valoarea de 3,6 lei pentru un euro).

Restul, de peste 900.000 de euro, urma să fie investiţi în reabilitarea Centrului de firmele fraţilor Negoiţă, care ar fi trebuit să-şi recupereze investiţia prin exploatarea hotelului (10 ani) şi a restau­rantului (49 de ani). Singura condiţie: lucrările de reabilitare trebuiau finalizate până la finele lunii septembrie 2004.

Astfel, contractul pentru reabilitarea hotelului din Eforie Sud a fost semnat, la 26 martie 2004, de Cristian Rizea, în calitate de director general al ANSIT, şi de Robert Negoiţă, în calitate de director general al Pro Construct SRL. Valoarea totală a contractului se ridica la 3,7 milioane de lei (un milion de euro), din care aproape 600.000 de lei (160.000 de euro) reprezentau TVA.

Citeşte mai departe pe http://www.adevarul.ro/actualitate/Cum_au_luat_Rizea_si_ai_lui_banii_Tineretului_0_515348985.html

 

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii