Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:08 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM recomandă ordonatorilor de credite eliminarea discrepanțelor salariale din sistemul judiciar

ro

23 Aug, 2016 21:02 1633 Marime text
Plenul Consiliului Superior al Magistraturii (CSM)  a adoptat astăzi o hotărâre de principiu prin care recomandă ordonatorilor de credite eliminarea discrepanțelor salariale existente în sistemul judiciar.

Personalul care beneficiază de aceleași condiții să fie plătit la nivelul maxim al salariului de bază/indemnizației de încadrare din cadrul instituției sau autorității în care își desfășoară activitatea.

Astfel, CSM recomandă ca în interpretarea acestor dispoziții legale să se aibă în vedere principiul de drept menționat în expunerea de motive a OUG nr. 20/2016 și în cuprinsul art. 31 din OUG nr. 57/2015, așa cum a fost modificată și completată prin OUG nr. 20/2016, se arată într-un comunicat, scrie Agerpress.

Plenul CSM a respins punctul de vedere al direcției de specialitate prin care s-a propus sesizarea Senatului ca în procedura de dezbatere parlamentară a proiectului de lege privind aprobarea OUG nr. 20/2016 să fie luate măsuri pentru evitarea consecințelor interpretării diferite a dispozițiilor menționate, sub forma unor amendamente la acest act normativ.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii