Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
18:36 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CSM a sesizat Inspecţia Judiciară cu privire la afirmaţiile lui Traian Băsescu în dosarul „Nana”

ro

09 Mar, 2015 13:19 1729 Marime text
Consiliului Superior al Magistraturii (CSM) arată, într-un comunicat de presă remis  azi redacţiei că a sesizat Inspecţia Judiciară cu efectuarea verificărilor necesare vizând mesajul publicat în data de 6 martie de Traian Băsescu pe contul său de Facebook.
 
„Având în vedere solicitarea publică formulată de conducerea Ministerului Public, vizând mesajul publicat în data de 6 martie a.c., pe contul de Facebook al domnului Traian Băsescu, fost Preşedinte al României, în legătură cu măsurile procesuale dispuse de procurori în dosarul „Nana”, conducerea Consiliului Superior al Magistraturii, în temeiul art. 30 alin 1 din Legea nr. 317/2004 privind Consiliul Superior al Magistraturii, a sesizat Inspecţia Judiciară cu efectuarea verificărilor necesare pentru a stabili dacă, prin afirmaţiile publice menţionate şi dezbaterea mediatică a acestora, a fost adusă atingere independenţei şi imparţialităţii procurorilor implicaţi în instrumentarea dosarului.”

Citeşte şi Parchetul General a sesizat CSM în legătură cu afirmaţiile lui Traian Băsescu la cazul "Nana"
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii