Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
16:58 23 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coșuri metalice de gunoi vandalizate la Gara Constanța. Câtă ură poate fi în oameni? Ce-i determină? Știți cât au costat coșurile?

ro

09 Aug, 2016 01:17 5071 Marime text
Ca peste tot în municipiul Constanța, și în fața Gării CFR au fost montate coșuri metalice de gunoi pentru a fi mai aspectuoase, mai ușor de manipulat și mai rezistente.
 
Cel puțin și acest criteriu bănuim că s-a avut în vedere la achiziționarea lor având în vedere că vechile coșuri din plastic nu cădeau la puternicele lovituri suportate de la tot felul de certați cu legea care se credeau în arenă și dădeau loviturile fatale.
Așa că au fost achiziționate cele metalice. Din tablă ambutisată destul de groasă în speranța că vor dura ani de zile de-acum încolo.
Numai că la noi nu se poate așa ceva.
În fața Gării CFR Constanța, unde permanent există un flux de călători, pietoni, șoferi, taximetriști, florari, negustori ambulanți autprizați și neutorizați, vânzători clandestini de țigări, dar ce nu există acolo, de câteva zile au aprut câteva coșuri distruse.
Distruse, în văzul tuturor, cu foarte mare greutate. Pentru că vandalii care au făcut asta trebuie să aibă forță nu glumă. Nu oricine poate îndoi o asemnea țeavă metalică ba chiar am putea spune că aproape niciun om normal nu s-ar încumeta la așa ceva.
Iar la un moment dat chiar îți vine să te întrebi: câtă ură s-a putut înmagazina în astfel de oameni? Ce-i determină să facă așa ceva? Este locul lor printre noi?  

Și mai este ceva: câtă nepăsare a trebuit să existe de nu a văzut nimeni când se petrec astfel de distrugeri. Acum toată lumea, oricine are un telefon mobil la îndemână. Nimeni nu a pus mâna pe un telefon să anunțe autoritățile care nu mai pun probvlema că ar fi trebuit să fie acolo unde este aglomerație permanent.
Cât au costat și câte sunt
Coșurile metalice au fost achiziționate de municipiul Constanța prin contractul „Achiziție și montare coșuri de gunoi stradale 2015”, unde criteriul de atribuire a fost prețul cel mai scăzut.
Obiectul contractului a constat în achizitionarea și montarea de coșuri de gunoi stradale în scopul menținerii curățeniei stradale în municipiul Constanța și Stațiunea Mamaia, conform descrierilor din caietul de sarcini constand în
- 20 bucăți coșuri de gunoi stradale din metal destinate înlocuirii coșurilor avariate din zona peninsulară a municipiului;
-345 bucăți coșuri de gunoi stradale din metal, ornamentate cu elemente decorative din lemn destinate parcurilor din municipiu;
780 bucăți coșuri de gunoi metalice pentru înlocuirea coșurilor din polietilenă de pe arterele principale ale municipiului, potrivit licitațiepublica.ro.
Estimarea inițială a valorii contractului a fost de 568.522,37 lei, iar valoarea finală totală a acestuia a fost de 399.000 lei fără TVA.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • ionica 09 Aug, 2016 18:05 Mi-a placut foarte mult articolul !
  • fani 09 Aug, 2016 08:45 Cu banii acestia Constanta ar fi putut fi "aparata" de camere video similar Londrei.Cata ura sa fie in acesti edili care refuza constant sa monteze astfel de camere ? Se distrug bancile prin parcuri,panourile publicitare,lampile ornamentale de iluminat,se distrug fantani arteziene ,statui si monumente ,se incalca grav reguli de circulatie la treceri pietoni si intersectii .....Pagubele sunt de sute de ori mai mari decat ar fi costat niste camere de supraveghere video.Se pare ca se doreste a fi incheiate cat mai multe contracte pentru alte cosuri,alte banci,alte corpuri de iluminat ,alte fantani arteziene si mai ales sa nu fie identificati in trafic raufacatorii de oricefel.