Cornel Nistorescu anunţă decesul jurnalistului Dan Odagiu

Sâmbătă după-amiază Dan Odagiu a făcut lecţiile de matematică împreună cu o elevă de clasa a douăsprezecea. Erau mai mult decât tată şi fiică. Erau prietenii cei mai buni şi erau speranţa unuia pentru celălalt.

Sâmbătă dimineaţă, Dan Odagiu a scris ultimele sale articole. Numai cinci. De regulă scria 10. Ultimele sunt despre deschiderea spitalului de la Buftea, care urma să se deschidă. Nu-şi imagina că peste puţină vreme un echipaj SMURD va ajunge primul tocmai de la Buftea.

Apoi a scris despre Decizia CEDO de a amenda statul român pentru că n-a acordat concediu parental unui bărbat. A urmat o ştire despre replica din Dubai a Taj Mahal şi despre aniversarea lui Vladimir Putin. În fiecare dimineaţă, Dan Odagiu peria toate ştirile nopţii şi le ridica pe Cotidianul.ro. De pe la ora 06.00 apăreau primele semne ale dimineţii sale de jurnalist. Dintre noi, Dan Odagiu dormea cel mai puţin. Şi sărea iepureşte la primul ţârâit de telefon.

Sâmbătă seara s-a trezit cu o durere în spate. Şi cu mâini reci. Şi cu o apăsare în piept. A refuzat să cheme salvarea. Mare cât un urs bătrân, Dan Odagiu a refuzat ajutorul, convins fiind că poate înfrunta durerea de unul singur, cum a făcut-o de atâtea ori. N-a reuşit.

Sâmbătă seara către miezul nopţii, în ciuda eforturilor depuse de două echipaje de intervenţie SMURD, ne-a părăsit unul dintre cei mai discreţi jurnalişti cu care am lucrat. Mare cât un brad şi tăcut ca un capăt de grindă, Dan Odagiu a acoperit în redacţia Cotidianul şi mai apoi la cotidianul.ro aproape toate domeniile. Şi sport, şi politică, şi economie, şi calendarul nebun al lumii. Folosea pe zi douăzeci-treizeci de vorbe şi scria zece articole însumând câteva mii de cuvinte.

La 44 de ani, din lumea presei s-a retras un om modest şi tăcut, cuminte şi riguros. La început de săptămână, Dan Odagiu, cel care semna şi Dan Zăvaleanu se va întoarce la Izbiceni, pe malul Dunării, alături de părinţii săi, doi intelectuali de ţară plecaţi şi ei de puţină vreme între cei care păzesc de departe curgerea argintie a fluviului.

Notă: aceste rânduri au fost publicate, ieri, de Cornel Nistorescu, pe cotidianul.ro