Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
15:41 24 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Coplata ar putea intra in vigoare de la 1 iulie

ro

24 Mar, 2010 20:38 1355 Marime text

Ministerul Sănătăţii a definitivat legislaţia privind introducerea mecanismului de coplată, prin tichetul moderator pentru sănătate. Proiectul prevede taxe cuprinse între 1 leu şi 200 de lei. Contribuţia personală prin tichetele pentru sănătate nu va depăşi 600 RON/an, potrivit proiectului legislativ.

Coplata va reprezenta contribuţia personală la plata serviciilor medicale, a medicamentelor si dispozitivelor, în momentul utilizării efective a acestora, se arată în proiect.

Mecanismul de coplată va aduce, potrivit reprezentanţilor Ministerului, beneficii printre care creşterea accesului la asistenţa medicală la nivelul adecvat, creşterea eficienţei la nivelul sistemului de sănătate, monitorizarea şi transparenţa cheltuielilor, opţiuni pentru reducerea efortului financiar al contribuabilului şi venituri suplimentare pentru unităţile medicale. Coplata ar urma să genereze în sistem peste 700 milioane lei anual, mai spun reprezentanţii ministerului.

Sursa:realitatea.net

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • curiosul 24 Mar, 2010 18:27 Daca nu am asigurare pot sa beneficiezz de aceasta lege?