„Copilul meu a murit. Avea fractură de bazin, arsuri foarte grave, dar nu a avut loc în salvare? Îmi poţi răspunde domnule Arafat?”

Cuvintele par de prisos în faţa durerii părinţilor care şi-au pierdut copiii în acea noapte fatidică din Club Colectiv, un nume ce va fi asociat mult timp de acum încolo cu un loc al morţii. 
Tatăl unui dintre tinerii care și-au pierdut viața în tragedia de la clubul Colectiv îşi strigă durerea în mesaje postate pe Facebook. Cutremurătoare. Este imposibil să rămâi impasibil. Vorbele lui se adresează tinerilor, autorităților, dar fac trimitere şi la secretarul de stat Raed Arafat, cel care a fost luat în vizor de nenumărate ori din acea noapte de tristă amintire.
El a povestit că a fost astăzi la cimitir, din nou, dar că era prea plin de jurnalişti de la televiziuni şi de poliţişti, ceea ce l-a făcut să plece după un minut.
„Poliţia a ocupat efectiv spaţiul din imediată apropiere a locului unde noi vrem să ne reculegem. Le-am reproşat agenţilor acest lucru, iar ei au comentat încet între ei: "oare ce vor oamenii ăştia? Dacă nu facem, de ce nu facem, dacă facem, de ce facem". Vă daţi seama că asta este statul român? Vă daţi seama că ei habar nu au ce rol au? Din câte ştiu eu, rolul poliţiei, şi în general al organelor de stat, este de prevenţie. Le mulţumeam frumos domnilor agenţi dacă ne "apărau" discret, la distanţă, fără a ne invada spaţiul, timpul. Îi întreb pe toţi aceşti vaşnici apărători , angajaţi ai sistemelor de forţă (parcă aşa le spune, nu?), unde aţi fost înainte de 30 octombrie? Şi mai vreau să ştiu ceva, dacă domnii poliţişti acţionează doar după ureche, dacă sunt prezenţi sau nu doar după dispoziţiile date de nişte şefi puşi politic şi foarte rar pe competenţe, atunci cum ne mai putem simţi în siguranţă? Sau cineva se teme? Domnilor politicieni, vă temeţi?”, scrie Eugen Iancu.
 
Cu o zi înainte, omul a scris un alt mesaj, dar mult mai răsolitor. El a povestit că a avut o duminică normală: „Activităţi pe care taţii le au cu băieţii lor, am fost la cimitir, unde mi-am certat băiatul pentru faptul că a ales muzica, jocul pe calculator, prietenia unor tineri asemeni lui, pentru că nu a înţeles că în ţară asta supravieţuiesc doar cei ce ştiu să se lupte, să fie puternici, să calce peste cadavre. După asta am plecat la sala de spectacole, am fost la Colectiv. Acolo am văzut acelaşi gri dezolant care caracterizează oraşul. Erau vreo trei lumânări aprinse şi foarte multe aşteptând să vină cineva să le strângă.”
 
„Astăzi am vorbit cu băiatul meu îngropat de patru zile, am văzut un loc unde au murit 60 de tineri lăsat în uitare şi am văzut cum un stat corupt, mincinos, hoţ, laş, ticălos, trece peste orice, trece peste cadavre, trece peste suferinţe şi merge mai departe, pentru că nu este aşa? Bărbaţii puternici merg mai departe. Doar nu o să ne împiedicăm de câţiva bezmetici arşi, noi trebuie să facem bani în continuare. În urmă cu câteva zile îl apărăm pe Arafat, acum ştiu că băiatul meu a ajuns la spital, dus de doi prieteni cu maşina personală , pentru că salvările prezente nu au vrut să îl ia, considerau că nu este foarte grav. Cum au aflat ei asta şi de ce copilul meu a murit după trei săptămâni (avea fractură de bazin, arsuri foarte grave pe mâini, arsuri pe faţă, pe piept, pe spate , dar nu a avut loc în salvare)? Îmi poţi răspunde domnule Arafat ? Văd că Piedone este nevinovat, deşi atunci când am vrut să deschid un mic magazin mi s-au cerut nişte aprobări , nişte avize (sanepid ,..., şi culmea, parcă şi un aviz de la pompieri, sau mă înşel eu domnule primar?). În ziua înmormântării am primit o coroană de la Preşedinţie, dar nici până în ziua de astăzi nu am primit nici o scuză , mă gândesc că domnul prim-ministru ar fi putut să transmită condoleanţe, să îşi ceară scuze în numele guvernelor impotente care au grijă de destinele noastre de 25 de ani, că din partea Senatului sau a Camerei Deputaţilor ar fi putut veni un buchet de flori şi o umilă prezentare de scuze, o recunoaştere a faptului că de 25 de ani nu fac nimic altceva decât să îşi protejeze propriile interese , a faptului că în 25 de ani nu au fost în stare să scoată câteva legi simple, clare, care să clarifice funcţionarea oricărei activităţi , legi care să salveze vieţi. Mâine o voi lua de la capăt , voi discuta cu băiatul meu , apoi voi merge la Colectiv . Aş vrea să văd că nimic nu se uită. Aş vrea să văd că la Colectiv se aprinde lumina , nu se aşterne uitarea”, scris, ieri, cu tristeţe, Eugen Iancu.