Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:01 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constantin Babuş, Ionel Pilat şi Marius Tărcatu au fost condamnaţi definitiv

ro

14 Mar, 2014 10:32 9179 Marime text
Constantin Babuş, directorul Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Constanţa, Ionel Pilat, directorul Direcţiei de Servicii Publice din cadrul Primăriei Constanţa, şi Marius Tărcatu, director economic la Consiliul Judeţean Constanţa, au fost condamnaţi definitiv de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a României. Ionel Pilat a luat la trei ani de închisoare, Constantin Babuş a luat doi ani şi zece luni de închisoare, în timp Marius Tărcatu s-a ales cu doi ani şi şase luni de închisoare. Toate pedepsele sunt cu suspendare şi au fost aplicate în dosarul cunoscut generic „Mita de la Primărie”.


Conform procurorilor Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Constantin Babuş (în calitate de director al Direcţiei de Administrare a Domeniului Public şi Privat din cadrul Primăriei Municipiului Constanţa), Marius Tărcatu (în calitate de director economic la Consiliul Judeţean Constanţa) şi Ionel Pilat (în calitate de director adjunct în Primăria Municipiului Constanţa) au fost trimişi în judecată, prin rechizitoriul nr. 106/P/2006 din 19 decembrie 2005 al Secţiei de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie. Conform organelor de anchetă, „inculpatul Babuş Constantin, în toamna anului 2002, i-a pretins lui Burcin Dumitru suma de 20.000 USD, pe care a primit-o în anul 2004, prin intermediul lui Tărcatu Marius, pentru a-i facilita cumpărarea unui teren, iar inculpatul Pilat Cornel l-a constrâns pe Burcin Dumitru pentru a-i vinde un spaţiu comercial la un preţ derizoriu. Împotriva inculpaţilor s-a dispus măsura reţinerii pe timp de 24 de ore, propunerea procurorului de arestare preventivă a acestora fiind respinsă de instanţa de judecată”.

Dosarul celor trei directori din administraţia publică locală constănţeană s-a aflat pe masa completului de judecată C 4, prezidat de magistratul Ioana Ana Ilie şi format din judecătorii Ioana Bogdan şi Cristina Rotaru.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii

  • un cetatean 14 Mar, 2014 20:03 Ma bucur nespus, in special pentru hingherul
  • Chiru 14 Mar, 2014 10:59 Pai ii mai tine in functii cu pata pe cazier ?!?