Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:07 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constănțeanul care a câștigat marele premiu la Loto 6/49 a revendicat premiul. Cine este acesta și ce planuri are cu banii câștigați

ro

07 Dec, 2017 17:04 10452 Marime text
În cursul zilei de astăzi, s-a prezentat la sediul central al Loteriei Române câștigătorul premiului de categoria I la tragerea Loto 6/49 din dată de 3 decembrie a.c., informează Loteria Română.  
 
Posesorul biletului norocos este din Constanța, are peste 50 de ani, joacă de peste 30 de ani la Loteria Română și, cel mai mult, îi place să-și încerce norocul la Loto 6/49 și la lozul razuibil “Zodiac”.
 
Constănțeanul a declarat pentru Loteria Română că până acum nu a câștigat decât sume mici dar că “simțea de ceva vreme că norocul cel mare se apropie”.
 
Acesta a povestit că a jucat, că de obicei, într-o zi de sâmbătă numai că, de această dată, a hotărât să joace trei variante în loc de două. Cea de-a treia varianta s-a dovedit a fi cea câștigătoare.
 
Cu excepția unui singur număr, care are semnificație personală, celelalte numere au fost alese la intamplare.
 
Cu banii câștigați dorește să-și ajute copiii și să călătorească prin țară.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii