Constănţeanul Aihan Omer, noul antrenor al Naţionalei de handbal masculin
Constănţeanul Aihan Omer, noul antrenor al Naţionalei de handbal masculin
08 Oct, 2014 14:18
ZIUA de Constanta
2140
Marime text



Handbaliștii tricolori vor fi pregătiți de acum de experimentatul Aihan Omer, ultima oară tehnicianul celor de la AHC Dunărea Călărași. Obiectivul omului care a mai pregătit de două ori echipa națională (1994-2003 și 2007-2009) este calificarea la următorul Campionat Mondial.
Omer vine la echipa națională după ce a fost suspendat de Federația Internațională 5 ani de zile, până pe 6 august 2014, alături de Petru Paleu, ca urmare a implicării în cazul mitei către arbitrii danezi ce urmau să conducă meciul retur cu Muntenegru, din play-off-ul CM din 2009.
Aihan Omer a calificat echipa națională la Campionatul Mondial din urmă cu cinci ani, după 15 ani de pauză. Sub comanda lui Gaudin, România a ratat prezența la turneul final din 2015, după ce a pierdut în vara acestui an barajul cu Suedia, în dublă manșă. Noul selecționer al României a semnat un contract valabil până în anul 2017.
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp
Comentarii