Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
11:03 19 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Șefii Inspectoratului de Jandarmi. Cine a comandat IJJ, de-a lungul anilor, cel mai mult. Dar cel mai puțin

ro

28 Sep, 2016 04:42 5945 Marime text


Prima companie de jandarmi din Constanța, a apărut, potrivit paginii oficiale de internet a Inspectoratului de Jandarmi Județean, în urma adoptării Legii Jandarmeriei Rurale din anul 1893.

Astfel, în registrul istoric al Companiei, se menționează că această unitate, cu sediul la Constanța, s-a înființat la 1 aprilie 1894, având ca prim comandant pe căpitanul Ernest Solcănescu.

Conforma aceluiași registru, dintr-un alt document găsit în arhive (Fond Primărie Constanța, dosar 18/1894), prefectul de atunci al județului, Emil Andreian îl înștiința pe Mihail Coiciu, primarul Constanței, că din data de 26 iulie 1894 "a început a funcționa Compania de Gendarmi Constanța, rugându-vă a o recunoaște ca autoritate legalmente constituită". 

Până la data de 24 ianuarie 1949, cand a fost desființată "pentru todeauna", fiind create Trupele de Securitate, Jandarmeria dobrogeană a participat efectiv la marile evenimente militare în care a fost implicată armata română.

Potrivit portalului IJJ, din 1960, până astăzi, la comanda instituției militare s-au aflat:

- generalul de brigadă Teodor Stanca (1960-1984);
- general de brigadă Năstase Buriu (1984-1995);
- general de brigadă Gheorghe Turtoi (1996-2005);
- colonel Gheorghe Hărăbor (01.05.2005-06.10.2005; -1.05.2007-01.10.2007);
- colonel Stelian Gudacu (06.10.2005-01.05.2007;
- lt. colonel Marian Ureche (01.05.2008-31.12.2011);
- colonel dr. Costică-Cojoc (06.06.2012-31-10.2014);
- colonel Constantin Dima (25.03.2014-prezent).

Precum se observă cel mai mult a stat la comandă generalul de brigadă Teodor Stanca, și cel mai puțin colonelul Gheorghe Hărăbor. De altfel se pare că Hărăbor a deșinut această fucție numai între plecare unor vechi comandanți și numirea altora.

Mai trebuie precizat că prin Ordinul nr. 176 din 17 iulie 2012 privind atribuirea de denumiri onorifice şi stabilirea de zile aniversare pentru unele structuri din Ministerul Administraţiei şi a fost atribuită denumirea onorifică "Mihail Kogălniceanu" pentru Inspectoratul de Jandarmi Judeţean Constanţa.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii