Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
21:15 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanţa participă la Săptămâna Europeană a Sportului

ro

20 Jul, 2015 16:17 1240 Marime text
Programată între 7 și 13 septembrie, pentru prima oară anul acesta, Săptămâna Europeană a Sportului se va desfășura nu numai la nivelul celor 28 de țări membre ale Uniunii Europene, ci și în alte țări ale Vechiului Continent - Macedonia, Islanda, Norvegia, Liechteinstein și Turcia, într-o veritabilă sărbătoare a sportului, informează agerpres.ro.

Federația Română Sportul pentru Toți (FRST), care coordonează, la nivel național acțiunile din cadrul SES (EWoS), eveniment ce îndeamnă cetățenii europeni să facă sport prin hashtag-ul #BeActive, a primit confirmarea de participare la acest eveniment de la asociațiile județene Alba, Argeș, Bistrița-Năsăud, Botoșani, Călărași, Constanța, Dâmbovița, Iași, Satu Mare, Suceava, Timiș, Vaslui, Vâlcea, București, precum și de la direcțiile județene Bihor, Brăila, Gorj și Hunedoara și de la ONG-uri din Ilfov și București.

Totodată, participanții vor fi angrenați în activități diverse: festival dans, volei, drumeție, fotbal, rugby, șah, mișcare pentru vârsta a treia, climbing, tir cu arcul, tir sportiv, tenis, înot, gimnastică la locul de muncă, activități în cluburi de fitness și aerobic, deschiderea oficială fiind marcată printr-o conferință de lansare la nivel național, pe 7 septembrie, la București, cu participarea ambasadorilor români ai SES, Gabriela Szabo, ministrul Tineretului și Sportului, și George Boroi, președintele CS Steaua București.

Sursa: agrepres.ro; sursa foto: sportulpentrutoti.ro
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii