Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:14 29 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Constanța. Când e cald și bine...Chiar e cald? Asta spun meteorologii?

ro

08 Jun, 2016 06:47 2007 Marime text
Vremea se va menţine în general frumoasă, dar răcoroasã dimineaţa şi noaptea, spun specialiștii de la meteoplus.

Cerul va fi variabil, cu unele înnorări, mai ales după-amiaza, când vor fi ploi slabe de scurtă durată, posibil însoţite de descărcări electrice, pe arii restrânse în zonele montane şi submontane şi izolat în centrul ţării.
Vântul va sufla slab şi moderat.
Temperaturile maxime se vor încadra între 17 şi 25 de grade, iar cele minime se vor situa între 4 şi 14 grade. 
În zonele joase vor fi condiţii de ceaţă.
Potrivit vreea.ido.ro,la Constanța azi va fi parţial înnorat, maxima zilei va ajunge la 20°C, vântul va sufla din NE cu viteza cuprinsă între 15 şi 25 km/h, iar șansele de precipitații sunt ZERO.
Acum în județul Constanța, acolo unde are Administrația Națională de Meteorologie stații ,sunt 9 grade Celsius la Medgidia, 9,5 la Hârșova, 10,4 la Adamclisi, 10,9 Mangalia, 12 la Cernavodă și Constanța. 
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii