Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
20:14 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Consiliul local al municipiului Constanţa se reunește astăzi în ședință (convocator)

ro

07 Oct, 2015 09:58 1942 Marime text
 
Astăzi va avea loc ședința ordinară a consiliului local al municipiului Constanța. Pe ordinea de zi sunt incluse 51 de proiecte de hotărâre, toate inițiate de primarul interimar Decebal Făgădău.
 
Printre proiectele ce vor fi supuse la vot se numără şi cel privind declararea ca vacant a unui loc de consilier municipal ca urmare a demisiei liberalei Ana Marcu.
 
Alte proiecte ce vor fi supuse atenţiei se referă la rectificarea bugetului de venituri şi cheltuieli al RAEDPP Constanţa, modificarea şi completarea HCL nr.246/2014 privind stabilirea impozitelor şi taxelor pentru anul 2015, precum şi vânzarea prin negociere direct a unor bunuri immobile (terenuri şi/sau clădiri) ce aparţin domeniul privat al municipalităţii.
 
Consilierii vor da undă verde şi proiectului privind participarea Spitalului Clinic de Boli Infecţioase Constanţa la „Programul de stimulare a înnoirii parcului auto naţional – Programul Rabla 2015” şi, în aceeaşi şedinţă, li se cere aprobarea mai multor Planuri Urbanistice Zonale, dintre care două sunt iniţiate de Nejloveanu Nicolae şi Bittar Ahmad.
 
Nu în ultimul rând, viceprimarul Făgădău va supune votului şi proiectul de hotărâre prin care lunile aprilie şi octombrie vor fi declarate ca „Luna curăţeniei”.
 
Pentru a putea vedea întreaga ordine de zi accesați secțiunea „Document”. 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii