Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
22:29 28 03 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

DNA Consilieri AFIR Iași, puși sub control judiciar

ro

10 Jul, 2015 12:48 1517 Marime text
 
Procurorii din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie – Serviciul Teritorial Iași au dispus punerea în mișcare a acțiunii penale și luarea măsurii controlului judiciar pe o durată de 60 de zile, începând de la data de 09.07.2015, până la data de 06.09.2015, față de inculpații:
 
DUMITRU GICĂ și ACOJOCĂRIȚEI ADRIANA-ANCA, consilieri în cadrul A.F.I.R. - Oficiul Judeţean  pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iaşi, la data faptelor, cu privire la săvârşirea infracţiunii de luare de mită,
 
MERCAȘ VASILE și MERCAȘ GHEORGHIȚA cu privire la săvârşirea infracţiunilor de:
dare de mită (3 infracţiuni) şi folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene,  
               
CIAUŞU NICU-IRINEL, cu privire la săvârşirea infracţiunii de folosirea sau prezentarea cu rea-credinţă de documente ori declaraţii false, inexacte sau incomplete, dacă fapta are ca rezultat obţinerea pe nedrept de fonduri europene.
În ordonanțele de dispunere a controlului judiciar se arată că, există date și indicii rezonabile care conturează următoarea stare de fapt:
         
Începând din anul 2011, inculpatul Ciauşu Nicu Irinel a depus la A.F.I.R. - Oficiul Judeţean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iaşi mai multe documente în care a menţionat în mod nereal că este beneficiarul proiectului întocmit în numele Întreprinderii individuale “Ciauşu Nicu Irinel”, în baza cărora a obţinut în cadrul măsurii 112 – Instalarea tânărului fermier, o finanţare în valoare de 10.000 euro. În realitate, beneficiarii reali ai acestui proiect erau inculpații Mercaş Vasile și Mercaş Gheorghiţa.
La data de 23 ianuarie 2015, inculpații Dumitru Gică şi Acojocăriţei Adriana-Anca, în calitate de consilieri în cadrul Agenţiei pentru Finanțarea Investiţiilor Rurale - Oficiul Judeţean  pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iaşi, cu ocazia unui control efectuat la ferma respectivă situată în localitatea Moşna, județul Iași, au pretins şi primit suma de 400 de lei fiecare, de la inculpaţii Mercaş Vasile şi Mercaş Gheorghiţa, pentru ca aceştia să nu constate eventuale nereguli.
Cu ocazia efectuării controlului, cei doi consilieri au ridicat mai multe documente, printre care şi Registrul Jurnal de Încasări şi Plăţi şi Registrul Inventar.
În data de 26 ianuarie 2015, inculpatul Dumitru Gică, i-a cerut inculpatei Mercaş Gheorghiţa să depună documentele menționate mai sus la Administraţia Finanţelor Publice a Comunei Răducăneni și să le înregistreze cu o zi înainte sau cel mai târziu în ziua în care a fost efectuat controlul ferma respectivă (23.01.2015), lucru pe care aceasta din urmă l-a și făcut, ulterior depunând acele documente la Oficiul Judeţean  pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iaşi.
 
Pe timpul cât se află sub control judiciar, inculpații trebuie să respecte următoarele obligații:
a) să se prezinte la organul de urmărire, ori de câte ori este chemat,
b) să informeze de îndată organul judiciar cu privire la schimbarea locuinței,
c) să se prezinte la organul de poliție desemnat cu supravegherea sa, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție sau ori de câte ori este chemat,
d) să nu depășească limita teritorială a României, decât cu încuviințarea prealabilă a organelor judiciare ( în cazul inculpatului Ciauşu Nicu-Irinel),
e) să nu depăşească limita teritorială a județului Iași, decât cu încuviinţarea prealabilă a procurorului competent (în cazul inculpaților      Acojocăriței Adriana-Anca, Dumitru Gică, Mercaș Vasile și Mercaș Gheorghița),
f) să nu se apropie de persoanele menționate în ordonanţa de dispunere a controlului judiciar și să nu comunice direct sau indirect, pe nicio cale, cu acestea,
g) să nu desfăşoare activitatea sau însărcinarea în îndeplinirea căreia se presupune că a comis fapta pentru care s-a dispus punerea în mişcare a acţiunii penale, respectiv aceea de consilier în cadrul Agenției pentru Finanțarea Investițiilor Rurale - Oficiul Județean pentru Finanțarea Investițiilor Rurale Iași în cazul inculpaților (în cazul inculpaților Acojocăriței Adriana-Anca și Dumitru Gică).
 
Inculpaților li s-a atras atenția că, în caz de încălcare cu rea-credință a obligațiilor care le revin, măsura controlului judiciar se poate înlocui cu măsura arestului la domiciliu sau măsura arestării preventive.
 
Inculpaților Ciauşu Nicu-Irinel, Mercaș Vasile, Mercaș Gheorghița, Dumitru Gică și Acojocăriței Adriana-Anca li s-au adus la cunoștință calitățile procesuale și acuzațiile, în conformitate cu prevederile art. 309 Cod de procedură penală.
 
Facem precizarea că punerea în mișcare a acțiunii penale este o etapă a procesului penal reglementată de Codul de procedură penală, necesară în vederea propunerii unor măsuri preventive, activitate care nu poate, în nici o situație, să înfrângă principiul prezumției de nevinovăție.
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii