Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
03:18 19 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicatul Parchetului de pe lângă ÎCCJ privind conflictul de la agenţia Loto din Constanţa

ro

24 Apr, 2012 02:09 1094 Marime text

Biroul de informare publică şi relaţii cu presa din cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie este împuternicit să aducă la cunoştinţa opiniei publice următoarele:

Pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Constanţa a fost constituită o cauză penală în care se efectuează cercetări cu faţă de patru persoane, sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de distrugere şi ultraj contra bunelor moravuri şi tulburarea liniştii şi ordinii publice.
Din primele cercetări a rezultat faptul că, la data de 21.04.2012, într-o agenţie aparţinând C.N. LOTERIA ROMÂNĂ S.A. din municipiul Constanţa, a izbucnit un conflict între o angajată a societăţii şi o persoană venită să ridice un premiu, care a degenerat, astfel încât au fost chemaţi la faţa locului angajaţii unei societăţi de pază pentru aplanarea incidentului.

În acest context, beneficiarul premiului şi alte trei persoane au provocat distrugeri constând în spargerea parbrizelor şi a geamurilor laterale, avarierea oglinzilor laterale şi îndoirea caroseriilor cu obiecte contondente, unui număr de trei autoturisme aparţinând firmei de pază, provocând, totodată, scandal public.

Cercetările continuă în vederea lămuririi tuturor împrejurărilor de fapt şi stabilirii răspunderii judiciare.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii