Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:25 26 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comunicatul Ministerului Afacerilor Interne privind activitatea de salvare a victimelor accidentului aviatic din judeţul Cluj

ro

20 Jan, 2014 20:42 1889 Marime text
Peste 70 de pompieri salvatori din județele Cluj, Bihor, Mureș, și Alba sunt implicați în acțiunea de căutare-salvare a persoanelor care au suferit în urma accidentului aviatic.
Acestora li s-au alăturat efective ale jandarmeriei montane, poliției, echipe de salvamontiști și angajați ai Parcului Național Munți Apuseni.
Aceste forțe sunt deja în deplasare, pe jos, spre locul unde a fost semnalat accidentul, însă condițiile de la fața locului sunt foarte greoaie – zăpadă care pe alocuri depășește 50 de cm, teren împădurit, în pantă, vizibilitate redusă.
Pompierii salvatori vor continua misiunea de salvare, indiferent de aceste condiții greoaie, până ce vor ajunge la locul accidentului pentru a acorda primul ajutor supraviețuitorilor.
Imediat ce pompierii salvatori vor ajunge la locul accidentului vom anunța opinia publică despre starea persoanelor și despre modalitățile în care acestea vor fi transportate înapoi spre baza muntelui unde sunt autospecialele ISU.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii