Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:23 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comerţ cu ţigări la colţul străzii, la Medgidia

ro

21 Apr, 2015 10:04 1739 Marime text
Un echipaj de jandarmerie din cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean (IJJ) Constanţa, aflat în exercitarea atribuţiilor în zona Pieţei Centrale din municipiul Medgidia, a observat, ieri, două persoane care ofereau spre comercializare ţigări, fără îndeplinirea condiţiilor legale.

Potrivit unui comunicat de presă al IJJ Constanţa, remis azi redacţiei, jandarmii au procedat la legitimarea şi stabilirea identităţii persoanelor în cauză.  Astfel, militarii au stabilit că, persoanele în cauză, un minor de 17 ani şi un bărbat de 42 de ani, ambii cu domiciliul în Medgidia, intenţionau să vândă trecătorilor, un număr de 78 pachete de ţigări (1.560 ţigări) fără timbre accizabile,  inscripţionate cu numele mai multor mărci.

Jandarmii au întocmit procesul-verbal de sesizare, conform prevederilor Codului de Procedură Penală, iar făptuitorii au fost  predaţi împreună cu bunurile găsite asupra acestora, lucrătorilor Poliţiei Medgidia,  în vederea luării măsurilor legale.

Sursa foto: IJJ Constanţa
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii