Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
01:05 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Comandamentul de iarnă din Mangalia ia măsuri pentru gestionarea situaţiilor de criză

ro

20 Dec, 2012 19:03 1069 Marime text
Consilierul primarului Mangaliei, Romulus Dumitana a convocat astăzi comandamentul de iarnă, la sediul Primăriei, pentru a discuta despre stabilirea măsurilor care vor fi aplicate în următoarele zile, ca urmare a vremii nefavorabile, se arată într-un comunicat de presă. „În cadrul dezbaterilor s-a evaluat situaţia de la nivelul oraşului şi s-a luat hotărârea implicării tuturor factorilor decizionali pentru ca activităţile din localitate să nu fie îngreunate din cauza condiţiilor meteo. Începând de ieri, firma care asigură deszăpezirea în Mangalia a intervenit pe străzi cu utilajele din dotare şi a împrăştiat material antiderapant, iar dacă va fi nevoie, societatea Polaris este pregătită să suplimenteze numărul acestora. În caz de necesitate, societatea dispune de şase lame, două sărăriţe, un buldozer şi un utilaj tip Mallot. Sărăriţele vor merge continuu, iar pentru curăţarea trotuarelor s-au format echipe de muncitori care participă la activitatea din teren. În zonele unde carosabilul este îngheţat se împrăştie constant material antiderapant”, se menţionează în comunicat.

Din seara zilei de miercuri şi până astăzi, în jurul orei 06.00, din cauza afectării unei linii de înaltă tensiune care alimentează mai multe localităţi din sudul litoralului, printre care şi Mangalia, oraşul nu a avut curent electric. Din cauza lipsei de curent electric au fost afectate atât staţia de apă, cât şi centralele termice. Situaţia a revenit la normal, începând cu această dimineaţă, când s-a reluat furnizarea curentului electric, a apei, precum şi a agentului termic către populaţie, în cele mai multe zone ale oraşului. Conform reprezentanţilor Enel, la această oră, se lucrează intens pentru a se remedia situaţia în zonele încă afectate, respectiv Cartierele Dobrogea I şi Dobrogea II, precum şi câteva străzi din municipiul Mangalia.

Societatea Goldterm, care furnizează energie termică, dispune de combustibilul necesar alimentării centralelor. Referitor la alimentarea centralelor termice din oraş, accesul este îngreunat din cauza autovehiculelor parcate în perimetrul centralelor. Reprezentanţii Goldterm fac apel la posesorii de maşini personale să înţeleagă situaţia şi să permită accesul cisternelor în zona centralelor. De asemenea, la sediul Primăriei funcţionează permanent, Comandamentul Local pentru Situaţii de Urgenţă care preia toate solicitările cetăţenilor şi instituţiilor din localitate pe timpul avertizărilor meteorologice are deschisă o linie telefonică la numărul 0241753502. Membri ai Comandamentului doresc ca şi celelalte instituţii din oraş să aibă un astfel de centru pentru buna colaborare între instituţii.

Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii