Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
04:28 18 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Probleme cu cardul de sănătate CNAS a primit peste 70 de sesizări

ro

04 May, 2015 13:35 1801 Marime text
 
Mihaela Tănase, purtătorul de cuvânt al Casei Naţionale de Asigurări de Sănătate, a declarat că CNAS a primit, astăzi dimineaţă, peste 70 de sesizări privind probleme legate de funcţionarea cardului de sănătate, obligatoriu din 1 mai, informează B1 TV.

„În această dimineaţă, am primit peste 70 de sesizări legate de funcţionarea cardului naţional de sănătate. Unele dintre probleme au fost rezolvate, altele sunt în curs de rezolvare", a declarat Mihaela Tănase, potrivit B1 TV.

„Facem din nou apel la furnizorii de servicii medicale, dar şi la pacienţi, să sesizeze orice problemă care apare privind funcţionarea cardului naţional de sănătate. Fără a fi semnalate aceste probleme nu vom putea şti şi interveni rapid în remedierea acestora", a mai spus purtătorul de cuvânt al CNAS.

„Vom monitoriza în continuare foarte atent modul în care furnizorii de servicii medicale utilizează cardul de sănătate, pentru a ne asigura că pacienţii au acces neîngrădit la serviciile de care au nevoie. Casele de asigurări vor raporta periodic sau ori de câte ori au de semnalat o problemă, pentru a găsi rezolvarea în cel mai scurt timp, fără a crea disconfort pacienţilor", a declarat preşedintele CNAS, Vasile Ciurchea.

Problemele cu noile carduri de sănătate se țin lanț. După ce oamenii au blocat bancomatele cu aceste carduri de sănătate, pentru că nu știau exact ce trebuie să facă cu ele, luni dimineață, a apărut o nouă problemă, un blocaj în sistemul cardurilor de sănătate. 

Oamenii sunt foarte nemulțumiți că trebuie să aștepte mult la medici pentru că sistemul merge goarte încet și se blochează mereu. 



Sursa: B1 TV
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii