Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
02:27 20 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

CN APMC încearcă stoparea protestelor și divizarea operatorilor

ro

14 Mar, 2015 19:55 1126 Marime text
 
Ca urmare a comunicatului de presă transmis astăzi cotidianului ZIUA de Constanța de către Compania Națională „Administratia Porturilor Maritime" SA Constanța, Organizația Patronală „Operatorul Portuar" Constanța face următoarele clarificări:

Viorel Panait a obținut și exercitat mandatul de membru al Consiliului de Administrație al Companiei Naționale că persoană fizică, fiind selecționat și numit în această poziție pe bază procedurii de selecție instituite de O.U.G. 109/ 2011 art.28 alin 1 și anume în considerarea experienței sale profesionale în conducerea unor companii private profitabile din domeniul de activitate al întreprinderii publice, potrivit prevederilor legale antecitate.

Acest mandat nu a fost obținut din perspectivă reprezentării Organizației Patronale „Operatorul Portuar” în Consilul de Administrație al CN APMC.

Organizația Patronală „Operatorul Portuar” nu i-a asigurat acestuia nicio susținere, nu a făcut niciun demers și nu a constituit în niciun fel vreo platformă de reprezentare  pentru ocuparea acestei poziții de către Viorel Panait. 
 
Organizației  Patronale „Operatorul Portuar” nu i-a fost atribuit un mandat în Consiliul de Administrație al Companiei Naționale „Administrația Porturilor Maritime” SA Constanța.  

Prin urmare, nu se poate consideră din punct de vedere legal, că Viorel Panait ar fi reprezentat și susținut în ședințele Consiliului de Administrație, pozițiile adoptate statutar de către Organizația Patronală, iar aceste poziții ar fi fost luate ulterior în considerare în cadrul dezbaterilor.

Mai mult, trebuie observat că în aceste condiții, Viorel Panait în calitate de administrator, fiind obligat atât legal, cât și prin contractul de mandat, de un angajament de confidențialitate în legătură cu lucrările CA, nu ar fi putut conduce în dezbaterile publice ale Operatorului Portuar subiectele discutate în ședințele Consiliului de Administrație al Companiei Naționale, deoarece această problematică, în mod reciproc, nu putea face obiectul dezbaterilor din cadrul Organizației.

Reciproc, Viorel Panait nu ar fi putut transporta pozițiile constituite în cadrul ședințelor organelor de conducere ale Organizației Patronale în cadrul ședințelor CA ale Companiei Naționale deoarece această organizație nu a deținut, ca persoană juridică conform prevederilor art. 15313 alin. 2 din Legea 31/1990 a societăților comerciale, un mandat de membru în Consiliul de Administrație.

Referitor la data inițierii primelor discuții privind elaborarea Master Planului Portului Constanța (ședința CA din data de 28.03.2011), acordul exprimat în demararea acestei proceduri, faptul că „utilizarea terenului portuar trebuie să fie echidistantă pentru binele public", poziția exprimată de Viorel Panait este în deplină concordanță cu prevederile legale și, totodată, reflectă un interes general public de realizare a unui astfel de studiu, interes manifestat de întreaga comunitate portuară în diferite ocazii.

Poziția exprimată de Viorel Panait potrivit căreia astfel de planuri trebuie reactualizate periodic, este în total acord cu prevederile Comunicării COM 616/2008/final a Comisiei Europene cu privire la o politică general europeană de dezvoltare a porturilor.

În ceea ce privește faptul că actualizarea tarifelor practicate de către CN APMC a fost adoptată și cu votul lui Viorel Panait, se aduce la cunoștință că aceasta s-a referit la actualizarea tarifelor cu indicele total de inflație, comunicat de INS, astfel cum era, de altfel, prevăzut în toate contractele Companiei Naționale și că acest acord a fost dat perfect judicios având în vedere obligația administratorului de a-și exercită mandatul în interesul societății cu loialitate, conform art. 1441 alin. 4 Legea nr. 31/1990 a societăților comerciale.

De asemenea, cu privire la contractele de tip agent și armator, trebuie arătat că, în calitatea să de administrator, Viorel Panait a adus în repetate rânduri obiecțiuni la contractul cadru, din perspectivă îmbunătățirii formei acestor contracte, și asigurarea echilibrului contractual în interesul Companiei Naționale, pentru a se evită situațiile dăunătoare în care această  ar fi atrasă în dispute de natură juridică. 

În consecință, în niciun moment Organizația Patronală nu a avut calitatea de a fi reprezentată în mod legal în ședințele Consiliului de Administrație al Companiei, iar pozițiile adoptate nu au fost nicicum dezbătute în cadrul ședințelor Operatorului Portuar. 

Având în vedere că Panait era ținut de un angajament de confidențialitate, potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990, a O.U.G. 109/2011 privind guvernantă corporativă a întreprinderilor publice și contractului de mandat, nu a dezbătut problematica CA în nicio ședința din cadrul Organizației.

„Portul Constanța este și casă noastră. El este, prin lege, proprietate publică de interes național și, categoric, nu aparține Companiei de Administrare a Portului. E ca și cum am spune că imobilul în care locuim aparține administratorului de bloc, indiferent cât de obraznic ar fi acela când afișează lista de întreținere. Aici se întâlnesc interesele economice ale țării, cele profesionale ale operatorilor portuari în directă legătură cu soarta multor familii din oraș. Prin urmare, noi, entitățile profesionale și sindicale dorim să fim implicați în deciziile profesionale, sociale și economice comune care au impact asupra vieții noastre la fel cum în toate porturile europene cum sunt Marsilia, Genoa, Hamburg etc. entitățile implicate economic și social cum sunt asociațiile de agenți, operatori portuari, industriale, sindicate au reprezentare în structurile de decizie ale administrării porturilor.

În felul acesta compania de administrare ar putea beneficia de informația economică actuală și justă, folositoare fundamentării deciziilor sale, cu respectarea entităților reprezentând interesele legitime, economice și sociale, din port.

Doar astfel este împiedicat abuzul de poziția dominantă al administrației rezultat din deținerea unui monopol natural sau tehnologic (Legea nr. 21/1996 a Concurenței art. 5 și art. 6) în legătură cu bunul ce i-a fost dat spre administrare, dar care nu îi aparține, ca și în cazul administratorului de bloc.

Atragem atenția însă asupra faptului că, un astfel de angajament de confidențialitate îl au în continuare și actualii membri ai Consiliului de Administrație și observăm încălcat acest angajament, în momentul în care au diseminat în public astfel de informații”, au precizat reprezentanții Organizației Patronale „Operatorul Portuar" Constanța.
 
 
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii