Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
12:20 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cine face parte din delegaţia PSD Constanţa care va fi prezentă la Consiliul Naţional al partidului

ro

19 Mar, 2015 15:43 1540 Marime text
Consiliul Naţional al PSD se reuneşte, la finalul acestei săptămâni, la Bucureşti. La eveniment, PSD Constanţa va fi reprezentat de o delegaţie formată din 27 de membri.
Din această delegaţie fac parte primarul municipiului Constanţa, Radu Mazăre, preşedinte al Organizaţiei Judeţene a PSD, Nicuşor Constantinescu, preşedintele suspendat al Consiliului Judeţean Constanţa, aflat însă în arest la domiciliu, viceprimarul Decebal Făgădău, liderul Organizaţiei Municipale a PSD Constanţa, viceprimarul Gabi Stan, vicepreşedinte al PSD Constanţa, deputaţii Cristina Dumitrache, Radu Babuş, Mircea Titus Dobre, Eduard Martin, Mădălin Voicu şi Manuela Mitrea.
Lor li se adaugă Ion Dumitrache, Mariana Gâju, preşedintele Organizaţiei de Femei a PSD Constanţa, senatorul Nicolae Moga şi Felix Stroe, cei din urmă demisionari din funcţia de vicepreşedinte la scurt timp după eşecul înregistrat de Victor Ponta la alegerile prezidenţiale, Ecaterina Prodan, Cristinel Dragomir, secretarul executiv al partidului şi Cristian Darie, trezorierul PSD Constanţa.
La Consiliul Naţional al PSD vor merge şi consilierii locali Valentin Pârvulescu şi George Vişan, vicepreşedinţi ai PSD Constanţa, dar şi George Papari.
Gelu Dae, primarii Cristian Telehoi, Cristian Cîrjaliu (Agigea), Valentin Saghiu (Murfatlar) figurează, de asemenea, pe lista de delegaţi ai PSD Constanţa la eveninentul de la finalul acestei săptămâni. Lor li se adaugă viceprimarul municipiului Medgidia, Luminiţa Vlădescu şi consilierul judeţean Gheorghe Mihăeşi.
Interesant, deşi la nivel declarativ a demisionat din PSD în urmă cu o lună, senatorul Alexandru Mazăre figurează, şi el, pe lista cu delegaţi.
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii