Pentru perioada Paştelui
informaţii utile, tradiţii, program magazine
05:50 27 05 2017 Citeste un ziar liber! Unde ne gasiti?

Chițac, la a doua validare, astăzi, în Biroul Județean

ro

05 Feb, 2016 12:05 751 Marime text
Astăzi este rândul liberalilor din Biroul Județean să se întrunească în ședință. Pe ordinea de zi figurează, printre altele, și validarea propunerii de candidatură a lui Vergil Chițac pentru Primăria municipiului Constanța, după ce acesta s-a înscris miercuri, 3 februarie, în cadrul PNL și a primit acceptul colegilor de la municipiu. Validarea de astăzi este penultimul pas în vederea oficializării candidaturii lui Chițac. Decizia Biroului Județean al PNL urmează să fie luată în discuție luni în cadrul Biroului Politic Național. Forul suprem liberal care validează candidaturile pentru municipiile reședință de județ.

Astfel, de luni, Vergil Chițac devine președinte unic cu prerogative extinse al organizației municipale a PNL Constanța. Cu alte cuvinte, mingea i-a fost pasată și trebuie să demonstreze că știe ce să facă, după ce liberalii i-au făcut practic un „cadou“ prin validarea candidaturii sale. Chițac nu a primit doar o validare, ci, așa cum a cerut secretarul general al PNL, Ilie Bolojan, o echipă, voturile unui partid, organizația, o structură electorală la cheie.

Bolojan a discutat și cu primarii PNL

În timp ce unele voci din PNL cer capetele copreședintelui Gheorghe Dragomir și senatorului Puiu Hașotti, pe care îi acuză că au pactizat cu PSD, Bolojan nu dă semne că ar băga în seamă aceste solicitări. Mai mult, secretarul general al PNL a discutat miercuri, înainte de ședința de la municipiu, și cu primarii PNL, pe care i-a consultat cu privire la viitorul parcurs al organizației. Semnalul dat de primari a fost că nu-și doresc această „decapitare“ și mai cu seamă înscăunarea unei alte conduceri interimare negociate cu persoane din afara partidului. Așadar, schimbările la nivelul organizației județene a PNL Constanța se amână sine die, însă jocurile de culise continuă. Vom reveni.

Ti-a placut articolul?

Comentarii