Fondul Documentar Dobrogea de ieri și de azi
BIBLIOTECA VIRTUALĂ
Ziua Constanta
19:57 25 04 2024 Citeste un ziar liber! Deschide BIBLIOTECA VIRTUALĂ

Cercetări privind vânzarea unor terenuri agricole

ro

29 Oct, 2015 13:57 1153 Marime text
Procurori ai Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Timişoara efectuează cercetări într-o cauză penală având ca obiect săvârşirea infracţiunii de înşelăciune, complicitate la înşelăciune, fals intelectual, fals în înscrisuri sub semnătură privată şi abuz în serviciu.
 
Din probatoriul administrat în cauză până în acest moment al urmăririi penale a rezultat că, începând cu primăvara anului 2013, au fost încheiate mai multe acte ce priveau vânzarea unor terenuri agricole de pe raza comunei Berzovia, judeţul Caraş-Severin, prin inducerea în eroare a persoanelor-vătămate cu privire la situaţia juridică a acestora. Majoritatea actelor necesare vânzării, respectiv promisiuni de vânzare-cumpărare, procuri speciale, precum şi unele contracte de vânzare-cumpărare au fost întocmite la un notar public, cu sediul în localitatea Ramma, judeţul Caraş-Severin, deşi vânzătorii, fie nu mai erau în viaţă, fie nu au fost prezenţi şi nu au semnat actele respective, acestea fiind semnate în fals de către alte persoane.
 
În cursul zilei de 29 octombrie 2015, în baza autorizaţiei emise de către instanţa de judecată, procurorii efectuează percheziţii în patru locaţii situate pe raza judeţului Caraş-Severin, printre care şi un sediu al unui birou notarial.
 
În documentarea activităţii infracţionale, procurorii au beneficiat de suportul tehnic şi informativ al Serviciului Român de Informaţii şi de sprijinul lucrătorilor de poliţie din cadrul I.P.J Timiş şi I.P.J. Caraş-Severin.
 
Facem precizarea că începerea urmăririi penale şi punerea în mişcare a acţiunii penale sunt etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activităţi care nu pot, în nicio situaţie, să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie.

Sursa foto: portal.ro
Urmareste-ne pe Google News
Urmareste-ne pe Grupul de Whatsapp

Ti-a placut articolul?

Comentarii